7.6 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaSUA ordonă ca familiile diplomaților americani din Kiev să părăsească Ucraina

SUA ordonă ca familiile diplomaților americani din Kiev să părăsească Ucraina

Departamentul de Stat a dispus duminică plecarea tuturor membrilor de familie care însoțesc personalul Ambasadei SUA din Kiev, invocând „amenințarea unei acțiuni militare rusești”. De asemenea, Washingtonul permite ca personalul neesențial să părăsească țara și îi sfătuiește în general pe cetățenii americani din Ucraina să ia în considerare plecarea din această țară.

CNN a relatat vineri că Ambasada SUA de la Kiev a solicitat Departamentului de Stat să ia această măsură, în condițiile în care Rusia a continuat să adune forțe și echipamente în apropierea granițelor Ucrainei, stârnind temeri privind o nouă invazie.

Este un indiciu că eforturile de dezescaladare a crizei au eșuat

Decizia, anunțată prin intermediul unui comunicat de presă, subliniază temerile tot mai mari ale Washingtonului cu privire la o intervenție militară iminentă a Federației Ruse în Ucraina, subliniază The Washington Post. Este, totodată, un indiciu că eforturile de dezescaladare a crizei au eșuat, în ciuda discuțiilor dintre secretarul de stat Antony Blinken și ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care au avut loc vineri la Geneva.

„Cetățenii americani aflați în Ucraina ar trebui să ia în considerare plecarea acum“

„Condițiile de securitate, în special de-a lungul granițelor Ucrainei, în Crimeea ocupată de Rusia și în estul Ucrainei controlat de Rusia, sunt imprevizibile și se pot deteriora rapid”, arată Departamentul de Stat în comunicat. „Cetățenii americani aflați în Ucraina ar trebui să ia în considerare plecarea acum, folosind opțiuni de transport comercial sau alte opțiuni de transport privat”, subliniază mesajul transmis de Washington.

Ambasada SUA de la Kiev va rămâne deschisă

Oficialii americani au subliniat că Ambasada SUA de la Kiev va rămâne deschisă, iar Washingtonul va continua să sprijine Ucraina în fața agresiunii rusești. Ei au refuzat să precizeze numărul cetățenilor americani care se află în Ucraina și nu au dorit să ofere mai multe detalii nici despre motivul pentru care ordinul a fost dat acum. S-au limitat să reamintească declarația recentă a președintelui Joe Biden că o invazie rusă „ar putea avea loc în orice moment”.

De asemenea, oficialii americani spun că au informații despre un plan rusesc de a invada Ucraina, dar recunosc că nu cunosc intențiile finale ale Moscovei.

Sâmbătă, Marea Britanie a acuzat guvernul rus că urmărește să instaleze un politician ucrainean pro-rus la Kiev.

Ministerul rus de Externe neagă orice intenție de a ataca Ucraina

Bineînțeles, Ministerul rus de Externe neagă orice intenție de a ataca Ucraina și a acuzat guvernele occidentale că prin dezinformare urmăresc, de fapt, să intensifice tensiunile în zonă.

Cea mai recentă evaluare a Ministerului ucrainean al Apărării, dezvăluită de CNN săptămâna trecută, estimează că Rusia a desfășurat în prezent peste 127.000 de soldați în regiune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS