0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropa(VIDEO) Klaus Iohannis l-a primit la Cotroceni pe preşedintele Lituaniei

(VIDEO) Klaus Iohannis l-a primit la Cotroceni pe preşedintele Lituaniei

-


Klaus Iohannis l-a primit la Cotroceni pe preşedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda. Vizita are loc în contextul războiului din Ucraina

Președintele României a declarat că țara noastră are o relație bilaterală foarte bună cu Lituania.
„Am mulțumit domnului Președinte pentru susținerea constantă a Lituaniei pentru obiectivele strategice ale României, precum aderarea la spațiul Schengen, respectiv la OCDE.

Schimburile comerciale bilaterale sunt în creștere, avem potențial și trebuie să facem eforturi suplimentare, inclusiv din perspectiva investițiilor reciproce.

Avem o cooperare eficientă în domenii precum apărarea, afacerile interne și cercetarea și putem extinde această cooperare și în alte domenii sectoriale, precum tehnologiile inovative sau securitatea energetică.

O temă pe care am discutat-o aprofundat a fost, desigur, războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, care a generat cea mai gravă criză de securitate din ultimele decenii, cu implicații multiple.

Am discutat modalitățile concrete în care putem sprijini, cât mai eficient, refugiații care au fugit din calea războiului, evidențiind eforturile complexe ale României, inclusiv hub-ul umanitar de la Suceava.

Am reiterat de asemenea faptul că România sprijină o anchetă amănunțită a Curții Penale Internaționale cu privire la toate crimele de război comise de trupele ruse.

În ceea ce privește negocierile dintre Ucraina și Rusia, acestea ar trebui să aibă ca rezultat restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, singura variantă acceptabilă fiind o soluție conformă dreptului internațional și intereselor de securitate euroatlantică.

Așa cum am mai spus, România susține consolidarea ansamblului de sancțiuni adoptate la adresa Rusiei și am pledat pentru continuarea coordonării cu partenerii și aliații noștri, în această direcție.

Am evidențiat, totodată, în cadrul discuțiilor noastre, faptul că Republica Moldova are nevoie de asistență financiară directă substanțială, atât pentru gestionarea afluxului de refugiați cu care se confruntă, cât și pentru a-și consolida securitatea energetică, finanțele publice și pentru a implementa reformele ambițioase pe care le-a asumat“.

Securitatea regională

România va găzdui la București, împreună cu Germania și Franța, cea de-a doua ediție a Conferinței Platformei de Sprijin pentru Moldova, pentru a dezvolta angajamentele deja luate de statele participante, și am invitat Lituania să se implice.

Am discutat cu Președintele Nausėda și despre situația actuală de securitate regională, reiterând necesitatea întăririi posturii de descurajare și apărare a NATO pe termen lung pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră.

Este evidentă importanța implementării deciziilor Summitului extraordinar al NATO din 24 martie, țara noastră acționând pentru crearea, cât de rapid posibil, a Grupului de Luptă aici, în România.

Am reiterat, totodată, decizia României de a relua în 2023 participarea la misiunea de poliție aeriană NATO în zona baltică, baza pentru executarea misiunilor urmând să fie în Lituania.

Această măsură reprezintă o contribuție responsabilă a României la întărirea securității colective aliate și o dovadă de solidaritate cu statele din această regiune.

Referitor la cererile de aderare la Uniunea Europeană ale Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei, am reiterat faptul că România sprijină pe deplin integrarea lor în Uniune.

Tematica energetică

În ceea ce privește tematica energetică, România și Lituania susțin eliminarea dependenței energetice a Uniunii. O preocupare comună este și atenuarea impactului prețurilor ridicate la energie asupra consumatorilor și vom continua dialogul referitor la măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor europeni.

Am discutat și despre valoarea adăugată a formatelor regionale la care participă România și Lituania. Trebuie să aprofundăm cooperarea în formatul București 9, care, în actualul context de securitate, își dovedește, mai mult ca niciodată, valoarea, iar Summitul B9 pe care îl voi găzdui la București, în iunie, va oferi oportunitatea întăririi coordonării în pregătirea Summitului NATO de la Madrid.

În egală măsură, am evidențiat că Inițiativa celor Trei Mări are implicații strategice multiple: are potențialul evident de a întări securitatea energetică, de a dezvolta infrastructura de transport, inclusiv sub aspectul mobilității militare, dar și de a spori securitatea cibernetică. În context, am reiterat importanța pe care România o acordă realizării proiectelor de interconectare Rail2Sea și Via Carpathia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS