-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaCJUE: Austria a tăiat ilegal alocațiile pentru copiii lucrătorilor migranți

CJUE: Austria a tăiat ilegal alocațiile pentru copiii lucrătorilor migranți

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat, ieri, hotărârea în cauza C-328/20, Comisia Europeană (Comisia) împotriva Austriei, acțiune în constatarea neîndeplinirii de către statul membru menționat a unor obligații prevăzute de Regulamentul nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, precum și de Regulamentul nr. 492/2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii.

CJUE, a constatat, în esență, că prin instituirea unui mecanism de ajustare a alocațiilor familiale și a creditului fiscal pentru copilul aflat în întreținere, aplicabil în cazul lucrătorilor ai căror copii au reședința permanentă în alt stat membru UE, Austria a încălcat obligații care îi revin.

De asemenea, CJUE a constatat că, prin instituirea, pentru lucrătorii migranți ai căror copii au reședința permanentă în alt stat membru UE decât Austria, a mecanismului de ajustare a bonusului familial „plus”, a creditului fiscal pentru persoanele care asigură singure veniturile unui cuplu, a creditului fiscal pentru persoanele care asigură singure educația unui copil și a creditului fiscal pentru întreținere, Austria a încălcat obligații care îi revin.

Hotărârea CJUE este în concordanță cu poziția constant exprimată de România pe tema indexării alocațiilor copiilor nerezidenți. De altfel, România, prin Ministerul Afacerilor Externe – Agentul Guvernamental pentru CJUE, a intervenit în cauza C-328/20, în susținerea Comisiei Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS