6.2 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaCoaliția dreptei naționaliste a câștigat alegerile parlamentare din Italia

Coaliția dreptei naționaliste a câștigat alegerile parlamentare din Italia

Cu un discurs anti-imigrație în campania electorală, coaliția dreptei naționaliste a câștigat alegerile parlamentare din Italia, după cum arată estimările. 

Coaliţia condusă de Giorgia Meloni, lidera formaţiunii Fraţii Italiei (FdI), şi din care mai fac parte Liga, formaţiunea de extremă dreapta a lui Matteo Salvini, şi Forza Italia (FI), formaţiunea conservatoare a lui Silvio Berlusconi a obţinut între 41 % si 45 % din sufragii, potrivit primelor estimări ale exit poll-urilor, la ora 24.00.

Fraţii Italiei (FdI) – 25%
Liga – 11,5%
Forza Italia – 7%
Noi Moderati – 1,5%, potrivit exit poll-ului publicat de Corriere della Sera.

Conform unui exit-poll realizat pentru postul naţional de televiziune RAI, partidul de extremă dreaptă condus de Giorgia Meloni a obţinut între 22 şi 26 de procente din voturile exprimate, ceea ce înseamnă că formaţiunea sa va deveni cea mai mare din Parlament. 

Reacţii după aflarea rezultatelor

După Suedia, extrema dreaptă face o nouă progres spectaculos în Europa, unde pentru prima dată din 1945 un partid post-fascist se află la porţile puterii, comentează Agenția France Presse.

Euro-sceptică declarată, Giorgia Meloni și-a revendicat victoria și ar urma să devină prima femeie premier din istoria Peninsulei, cu sprijinul extremistului Matteo Salvini și al conservatorului Silvio Berlusconi.

„Italienii au transmis un mesaj clar în favoarea unui guvern de dreapta condus de Fraţii Italiei”, a spus Giorgia Meloni.

„O seară tristă pentru ţară” spunea în replică duminică seară vicepreşedintele Partidului Democrat, Debora Seracchiani care a recunoscut victoria dreptei.

Înaintea alegerilor, Comisia Europeană nu și-a ascuns temerile că Italia se va alătura țărilor-problemă, precum Ungaria și Polonia, unde regulile democratice sunt puse la încercare

De altfel, premierul ungar, Viktor Orban, şi omologul său polonez au fost primii care i-au transmis „felicitări” Giorgiei Meloni încă de sseară.

Viitorul guvern Italian  va trebui să gestioneze numeroase probleme, în special, criza cauzată de inflaţia galopantă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS