Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a spus, în prima declarație după ce a votat împotriva intrării României și Bulgariei în Schengen, că este „supărat” că „s-a trezit cu documentele juridice” ale extinderii spațiului de liberă circulație pe masă.
El a susținut în continuare teza celor 100.000 de migranți ilegali care au intrat pe teritoriul Austriei, deși a admis că cei mai mulți dintre aceștia pleacă mai departe în alte țări UE, potrivit publicației Der Standard.
„Am votat împotriva admiterii Bulgariei și României pentru că Schengen nu funcționează în acest moment. Altfel, nu am avea 75.000 de migranți neînregistrați în Austria Și am sugerat amânarea aderării și votarea din nou în luna septembrie, de exemplu. După această fază poți spune dacă s-a întâmplat ceva și au fost aplicate măsurile pe care Comisia Europeană le-a anunțat. Acțiunea este importantă”.
Cehia ar avea interesul să susțină includerea celor două state în Schengen
La remarca jurnalistului că doar o mică dintre persoanele care solicită azil în Austria vin prin România, majoritatea ajungând prin Serbia și Ungaria, iar România este supărată din cauza acestei abordări a Austriei, ministrul austriac de Interne a răspuns: „Și eu sunt supărat. Anume, pe procedură, pentru că actele juridice au fost puse pe masă practic peste noapte.
De mai bine de un deceniu s-a discutat că Schengen ar trebui extins. Și acum vine brusc, fără a pregăti populația pentru ceea ce va aduce asta: Este mai multă siguranță sau există plusuri și minusuri să riști?”.
Chestionat despre faptul că este singur în acest demers de a bloca România și Bulgaria, ministrul austriac a susținut că Cehia, de exemplu, ar avea interesul să susțină includerea celor două state în Schengen pentru că deține președinția Consiliului UE și vrea „să aibă rezultate” în acest mandat. „Cred că este esențial ca acum să fie implementate măsuri eficiente pentru a reduce migrația ilegală și abuzul în materie de azil, de exemplu ca procedurile la frontiera externă să fie efectuate în Bulgaria”.