7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaRepublica Moldova şi Ucraina încep oficial negocierile de aderare cu UE

Republica Moldova şi Ucraina încep oficial negocierile de aderare cu UE

Uniunea Europeană, Ucraina şi Republica Moldova lansează oficial marţi, 25 iunie, la Luxemburg, negocierile menite să permită celor două ţări să devină într-o zi membre cu drepturi depline ale UE, relatează Agerpres.

Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamentale (CIG), iar ele vor fi deschise oficial discuţiile cu Ucraina marţi după-amiază, în jurul orei 15:30 (16:30 în România), urmată de Republica Moldova.

Deschiderea acestor discuţii, rezultatul unui acord greu obţinut între 26 de ţări ale UE

Deschiderea acestor discuţii este rezultatul unui acord greu obţinut între 26 de ţări ale UE, care au fost nevoite să depună eforturi pentru a convinge Ungaria lui Viktor Orban să nu blocheze procesul.

Premierul ungar s-a opus vehement oricăror discuţii de aderare cu Ucraina, considerând ţara nepregătită. Cel mai apropiat stat membru al UE de Rusia lui Vladimir Putin, Ungaria blochează, de asemenea, orice ajutor militar european pentru Kiev.

Orban a acceptat în cele din urmă să părăsească masa negocierilor la summitul liderilor UE-27 din decembrie, iar cei 26 de omologi ai săi au decis să deschidă negocieri de aderare cu Kievul şi Chişinăul.

Citeşte şi: Astăzi începe Evaluarea Naţională

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS