7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalNoua rundă de negocieri dintre SUA și China

Noua rundă de negocieri dintre SUA și China

Ultimele 18 luni de discuții legate de comerț, dintre SUA și China, au condus numai la creșterea tarifelor, într-un cerc vicios de răspuns la acțiunile celeilalte părți, însă de data aceasta negocierile s-ar putea să ofere un rezultat diferit, potrivit unor surse din China familiarizate cu acest război comercial, scrie CNBC.

Ministerul Comerțului din China a confirmat că cele două țări au avut o conversație telefonică joi și că au convenit să se întâlnească în octombrie, în Washington. Aceasta ar fi a 13-a rundă de negocieri, după ce ambele tabere au impus taife pe produse în valoare de miliarde de dolari.

Un blog numit Taoran Notes, de pe WeChat, a urmărit analiștii care studiază situația Chinei și participanții pe piață, pentru a culege indicii legate de conflictul comercial. Condus de un ziar deținut de stat, Economic Daily, blogul a fost citat de mai multe ori de presa americană pentru descrierea perspectivei chineze.
Joi, printr-un comentariu de 1.200 de cuvinte, Taoran a transmis că este „foarte probabil” ca următoarele discuții comerciale să ducă la evoluții noi.

Blogul a scos în evidență declarația Ministerului de Comerț al Chinei, în care se anunța că cele două părți se vor consulta în septembrie, pentru pregătirea unui „progres semnificativ” privind negocierile din octombrie. „Progres semnificativ” este o expresie care nu a fost folosită deloc din mai, când discuțiile au început să întâmpine dificultăți, a scris Taoran.

Taoran a atras atenția observatorilor când a devenit singurul comentator vocal al amenințărilor inițiale ale lui Trump de a escalada conflictul, în luna mai.

„Nu există câștigător într-un război comercial”, a avertizat atunci Taoran.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS