8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalStare de urgenţă în Chile timp de 15 zile

Stare de urgenţă în Chile timp de 15 zile

În Chile, începând de vineri, a fost decretată stare de urgenţă pentru o perioadă de 15 zile.

De aceea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă ocolirea zonelor centrale ale capitalei Santiago de Chile, precum şi călătoriile cu metroul metropolitan, pentru a se evita incidentele cu populaţia locală.

Sebastian Pinera, preşedintele Chile, a decretat, vineri noaptea, stare de urgenţă în Santiago, potrivit voanews.com. El a dat putere armatei să intervină, în urma proetstelor violente care au izbucnit după scumpirea biletelor la metrou.

Românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Santiago de Chile: +56222323441, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Chile: +56981397854.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://santiagodechile.mae.rowww.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS