-2.5 C
Craiova
luni, 18 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalCoreea de Nord a desfăşurat un "test foarte important" la o bază de lansare a rachetelor

Coreea de Nord a desfăşurat un „test foarte important” la o bază de lansare a rachetelor

Coreea de Nord a anunţat duminică că a efectuat un „test foarte important” la baza sa de lansare a sateliţilor Sohae, înconjurat de mister, dar semnificativ pentru eşecul negocierilor în domeniul nuclear dintre Phenian şi Washington, informează Agerpres, citând AFP.

Informaţia a fost transmisă de agenţia oficială KCNA, care nu a oferit niciun detaliu despre dispozitivul sau arma testată.

„Un test foarte important a avut loc la baza de lansare a sateliţilor Sohae în după-amiaza zilei de 7 decembrie”, a declarat un purtător de cuvânt al Academiei naţionale de ştiinţe a Coreii de Nord.

Rezultatul acestui test va avea un „efect important” schimbând „statutul strategic” al Coreii de Nord, a adăugat el.

Trump i-a lăudat pe coreeni cu o zi mai devreme


Mai devreme în cursul zilei de sâmbătă, preşedintele american, Donald Trump, a lăudat în faţa presei la Washington „relaţia sa foarte bună” cu liderul nord-coreean Kim Jong Un.

„Cred că vrem amândoi să le păstrăm aşa cum sunt. Ştie că am alegerile care vin”, a adăugat el, insistând că ar fi surprins dacă Phenianul „ar acţiona în mod ostil”.

Importanța bazei militare

Situată pe coasta de nord-vest a Coreii de Nord, baza militară Sohae, cunoscută şi sub numele Tongchang-ri, s-a aflat de peste un în centrul diplomaţiei în trei dintre Phenian, Seul şi Washington.

Are toate aparenţele unui centru spaţial pentru lansarea sateliţilor pe orbită. Nord-coreenii l-au utilizat însă pentru mai multe lansări de rachete condamnate de comunitatea internaţională, care mai denunţă antrenamentele la tiruri de rachete cu rază lungă de acţiune.

În cursul summitului de la Seul din septembrie 2018, liderul nord-coreean Kim Jong Un s-a angajat să îl închidă. Ulterior, discuţiile pentru „denuclearizarea” Peninsulei Coreene au intrat în punct mort.

În martie, serviciul de spionaj al Coreei de Sud (NIS) a anunţat că Phenianul a reluat activitatea pentru a restabili centrul său cheie de lansare a rachetelor cu rază lungă de acţiune de la Tongchang-ri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS