12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalTensiuni in Orientul Mijlociu. Mii de irakieni au scandat sâmbătă "Moarte Americii"

Tensiuni in Orientul Mijlociu. Mii de irakieni au scandat sâmbătă „Moarte Americii”

Tensiuni in Orientul Mijlociu. Mii de irakieni au scandat sâmbătă „Moarte Americii”, în cortegiul din jurul sicrielor generalului iranian Qassem Soleimani şi lui Abu Mahdi al-Muhandis. Acesta din urma era principalul locotenent din Irak al lui Soleimani. Cei doi au fost ucişi în noaptea de joi spre vineri într-un raid american, relatează AFP, preluata de Agerpres.

Participanţii la acest cortegiu funerar care a trecut prin cartierul Kazimiya din Bagdad, unde se află un sanctuar şiit, au strigat de asemenea „Răzbunare pentru Abu Mahdi al-Muhandis”. Era şeful operaţional al Hashd al-Shaabi (Forţele de mobilizare populară), coaliţie de paramilitari integraţi forţelor de securitate irakiene.

„Tirul de precizie al unei drone” a declansat o mare tensiune in Orientul Mijlociu

În total, „tirul de precizie al unei drone” americane care a pulverizat în noaptea de joi spre vineri două maşini la bordul cărora se aflau Soleimani şi Al-Muhandis. Drona a făcut 10 morţi – cinci irakieni şi cinci iranieni.

Sicriele celor cinci irakieni au fost transportate la Kazimiya în maşini pick-up acoperite cu drapelul naţional. Vehiculele au trecut prin mulţimi de oameni îmbrăcaţi complet în negru.

Sicriele celor cinci iranieni ucişi erau acoperite cu drapelul Iranului

La funeralii, sicriele celor cinci iranieni ucişi erau acoperite cu drapelul Iranului. Unele persoane din mulţime au afişat portrete cu ghidul suprem iranian Ali Khamenei. Sau cu liderul Hezbollah-ului libanez, Hassan Nasrallah. Acesta susţine că formează cu Hashd al-Shaabi „axa de rezistenţă” faţă de SUA şi Israel în Orientul Mijlociu şi care a făcut apel la „pedepsirea corespunzătoare’ a celor vinovaţi de moartea lui Soleimani.

După defilarea prin cartierul Kazimiya, vor avea loc funeralii naţionale în Zona Verde din Bagdad, în prezenţa a numeroşi lideri irakieni.

Reramintim ca vineri, o drona a ucis generalul iranian Qassem Soleimani. Uciderea acestuia a creat haos pe burse. Pretul petrolului a inceput sa urce. Au aparut mari tensiuni in Orientul Mijlociu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS