0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalUn nou caz de coronavirus în Franţa

Un nou caz de coronavirus în Franţa

Un nou caz de infectare cu virusul din China a fost confirmat în Franţa. Cea de-a cincea persoană cu coronavirus este fiica unui alt bolnav, un turist chinez internat deja în stare gravă, la un spital din Paris.

Singurul român care se află în Wuhan, focarul epidemiei cu virusul înspăimântător, vrea să se întoarcă acasă, anunţă ministerul nostru de externe. La fel ca el, alţi 600 de cetățeni europeni au cerut să fie repatriați din China.

Sunt tot mai speriaţi, după ce coronavirusul a ucis 170 de oameni şi a îmbolnăvit aproape 8.000. Asta înseamnă că au fost infectați mai mulți decât în timpul epidemiei de Sindrom Acut Respirator Sever, din 2002 și 2003.

210 japonezi repatriaţi

În urmă cu puțin timp, Japonia a confirmat că 3 dintre cei 206 cetățeni evacuați miercuri din Wuhan sunt contaminați cu coronavirusul. Încă nu fost făcute teste pentru cei 210 japonezi repatriați joi cu un al doilea avion.

Spitalele din Paris sunt în stare de alertă după ce coronavirusul a fost luat de o persoană care a intrat în contact cu un bolnav deja internat.
Medicii şi asistentele care au intrat, la rândul lor, în contact cu bolnavii, sunt testaţi pentru a nu fi cumva purtători. Spitalul este pregătit însă pentru un număr relativ mic de pacienţi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că întreaga lume trebuie să fie pregătită să lupte cu coronavirusul. Asta înseamnă că toate ţările trebuie să fie pregătite să depisteze orice caz care apare şi să îl izoleze imediat, iar pacientul să fie tratat.

Deja, pe marile aeroporturi ale lumii se fac controale amănunţite, în special în rândul pasagerilor veniţi din China. Mai multe companii aeriene, printre care British Airways, American Airlines și Lufthansa, și-au suspendat toate zborurile directe cu China continentală.

În Wuhan, epicentrul epidemiei, se munceşte zi şi noapte pentru terminarea primul spital în care vor fi internaţi doar bolnavii de coronavirus.

Americani adusşi acasă din Wuhan

Un avion cu 206 de japonezi evacuaţi a ajuns la Tokyo. Patru dintre ei prezentau simptome precum febră sau tuse şi au fost preluaţi direct de ambulante.

Primii 240 de americani, inclusiv lucrători la consulatul din Wuhan, sunt aduşi în Statele Unite. După o escală în Alaska, avionul a decolat spre o bază militară din California. Acolo, potrivit CNN, americanii vor fi ţinuţi în izolare, două săptămâni, într-un centru special amenajat.

Cei 600 de evacuaţi din Australia vor fi ţinuţi în carantină două săptămâni în Insula Crăciunului, la 2.000 de kilometri de continent.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS