5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBrexit: Guvernul britanic şi-a validat mandatul de negociere cu UE

Brexit: Guvernul britanic şi-a validat mandatul de negociere cu UE

Guvernul britanic şi-a validat marţi mandatul de negociere al viitoarei relaţii între Londra şi Uniunea Europeană după Brexit, deschizând calea lansării, de luni, a unor negocieri care se anunţă dificile, informează Agerpres, citând AFP.

Un comitet al principalilor miniştri implicaţi, prezidat de Boris Johnson, a aprobat acest text, care urmează a fi publicat joi.

Acest document stabileşte „abordarea care ne va restaura independenţa economică şi politică şi care este bazat celelalte acorduri de liber schimb existente între UE şi alte naţiuni suverane”, a declarat presei un purtător de cuvânt al prim-ministrului.

„Mandat aprobat. Gata să începem. Negocierile cu Regatul Unit vor fi declanşate în săptămâna care începe pe 2 martie”, a postat pe Twitter Ursula von der Leyen, potrivit DPA.

Executivul UE este responsabil pentru negocierea acordurilor comerciale ale UE cu ţări terţe.

„Suntem hotărâţi să ajungem la un acord care protejează interesele UE”, a precizat negociatorul şef al UE Michel Barnier într-un comunicat, în timp ce Ursula von der Leyen a subliniat că „un parteneriat strâns, ambiţios” este în interesul oamenilor de pe ambele părţi ale Canalului Mânecii. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS