0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalTwitter a restricţionat temporar contul de campanie electorală al preşedintelui Trump

Twitter a restricţionat temporar contul de campanie electorală al preşedintelui Trump

Twitter a restricţionat joi temporar contul de campanie electorală al preşedintelui american Donald Trump. Compania a motivat decizia spunând că un videoclip postat despre fiul candidatului democrat la preşedinţie, Joe Biden, a încălcat regulile reţelei de socializare.

Videoclipul postat de contul @TeamTrump făcea referire la o știre din New York Post de miercuri, care conţinea presupuse detalii despre afacerile lui Hunter Biden cu o companie energetică ucraineană.

După ce restricția a încetat, contul de campanie al lui Trump a postat din nou videoclipul cu pricina.

Twitter a anunțat că videoclipul a încălcat regulile împotriva postării de informaţii private, adăugând că este posibil ca deținătorii contului să fie nevoiți să şteargă postarea pentru a continua să posteze, relatează Reuters.

„Se va termina într-un proces mare şi există lucruri care se pot întâmpla, care sunt foarte severe, pe care aş prefera să nu le văd întâmplându-se, dar probabil va trebui”, a spus Trump, când a fost întrebat despre decizia luată de Twitter.

Twitter a anunțat miercuri că articolul Post a încălcat politica „materialelor piratate”, care interzice distribuirea conţinutului care conţine informaţii private sau secrete comerciale, obţinut prin hacking.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS