4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalMerkel intenționează să preia controlul combaterii pandemiei de la landurile federale

Merkel intenționează să preia controlul combaterii pandemiei de la landurile federale

Angela Merkel intenționează să preia controlul asupra combaterii pandemiei de la landurile germane pentru a impune noi restricții în regiunile cu o incidență ridicată a infectărilor, a anunțat un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, citat de Reuters.

Guvernul federal intenționează să introducă legislație în acest sens în cursul săptămânii viitoare, o sursă declarând anterior pentru Reuters că aceasta va include măsuri obligatorii în regiunile cu peste 100 de noi infecții la 100.000 de locuitori în decurs de 7 zile.

La o incidență de sub 100 timp de o săptămână statele vor putea păstra controlul asupra măsurilor implementate pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

Măsurile antiepidemice variază de la o regiune la alta în Germania datorită sistemului federal descentralizat al acestei țări.

În unele regiuni oamenii pot merge la cumpărături atât timp cât au un test negativ pentru COVID-19 în timp ce în altele magazinele sunt închise.

Unele zone, ca de exemplu capitala Berlin, au interzis adunările publice pe timp de noapte în timp ce altele, ca Saarland, au permis funcționarea restaurantelor și berăriilor cu servire la terasă.

Merkel și câțiva lideri regionali au făcut apel la un nou lockdown național scurt, perioadă în care autoritățile să vaccineze cât mai multe persoane.

„Regulile privind distanțarea socială, purtarea măștilor și carantina pe timp de noapte ar trebui reglementate la nivel național”, a declarat și Armin Laschet, președintele Partidului Creștin-Democrat al lui Merkel.

Datele publicate astăzi de Institutul Robert Koch arată că numărul de noi contagieri a crescut cu 25.464 în 24 de ore, comparativ cu 3.576 de cazuri raportate vinerea trecută, acesta avertizând însă că datele ar putea fi distorsionate în urma weekendului prelungit de Paște.

O întâlnire între Merkel și liderii celor 16 landuri federale programată luni pentru a discuta situația pandemică a fost anulată, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului.

Ministrul sănătății Jens Spahn a avertizat la rândul său că măsuri implementate la nivel național ar putea fi necesare pentru a aduce sub control actualul val de noi contagieri, afirmând că în prezent aproape 4.500 de persoane sunt internate la terapie intensivă în spitalele germane.

„Dacă acest lucru continuă, va fi prea mult pentru sistemul nostru de sănătate”, a afirmat Spahn.

Lothar Wieler, directorul Institutului Robert Koch a făcut la rândul său apel pentru un nou lockdown care să dureze două săptămâni, afirmând că „pierdem vieți în fiecare zi în care nu acționăm”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS