-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalCel mai mare plan de infrastructură din ultimul deceniu, aprobat de Senatul american

Cel mai mare plan de infrastructură din ultimul deceniu, aprobat de Senatul american

Senatul american a aprobat marţi cel mai mare plan de infrastructură al ţării din ultimul deceniu, în valoare de 1.200 de miliarde de dolari.

După luni de negocieri între democraţi şi republicani, proiectul de lege a primit 69 de voturi pentru şi 30 de voturi împotrivă în camera superioară, într-o victorie a preşedintelui Joe Biden, care este hotărât să impună acest plan pentru a salva economia americană de la deteriorarea provocată de pandemie, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Dacă iniţiativa se va materializa, va fi cea mai mare investiţie în lucrări publice din SUA din ultimul deceniu, de la planul de salvare aprobat de Congres pentru a scoate ţara din Marea Recesiune (2007-2009).

Biden așteaptă propunerea pe biroul său

La scurt timp după aprobarea sa în Senat, Biden a anunţat pe Twitter ″vestea cea mare″⁣ şi şi-a exprimat speranţa că Congresul va trimite propunerea pe biroul său ’’cât mai curând posibil″ pentru a continua munca de ″⁣a construi din nou mai bine″⁣, care a devenit motto-ul preşedinţiei sale (″⁣Build Back Better″⁣).

″Acordul bipartizan privind infrastructura va impulsiona economia, va crea locuri de muncă bine plătite şi va pune SUA pe drumul spre câştigarea viitorului”, a prezis el.

Bani pentru infrastructură

Pachetul propune peste 110 miliarde de dolari pentru repararea drumurilor, podurilor şi autostrăzilor şi 66 de miliarde de dolari pentru stimularea transportului feroviar de pasageri şi de marfă. Această din urmă investiţie ar reprezenta cea mai mare injecţie de fonduri în reţeaua feroviară din ultima jumătate de secol.

De asemenea, proiectul de lege alocă 55 de miliarde de dolari pentru rezolvarea problemelor legate de aprovizionarea cu apă, cum ar fi înlocuirea tuturor conductelor de plumb, şi 65 de miliarde de dolari pentru modernizarea reţelei electrice. De asemenea, alocă miliarde de dolari pentru reabilitarea şanţurilor de irigaţii, reformarea aeroporturilor şi extinderea accesului la internet în bandă largă.

Fonduri pentru schimbările climatice

Textul legislativ se referă, de asemenea, la schimbările climatice şi alocă 7,5 miliarde de dolari pentru crearea unei reţele de staţii de încărcare a vehiculelor electrice în întreaga ţară, una dintre priorităţile lui Biden.

Pentru a combate încălzirea globală, el oferă 47 de miliarde de dolari pentru a răspunde, printre altele, incendiilor, secetei, eroziunii costiere şi valurilor de căldură.

Acest text a fost negociat între un grup de zece senatori democraţi şi republicani şi oficiali de la Casa Albă.

Nu se aşteaptă să ajungă în camera inferioară până în toamnă, deoarece camera este în vacanţă în luna august.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, a promis că nu va accepta acest text până când Senatul nu va da undă verde iniţiativei bugetare de 3.500 de miliarde de dolari a partidului său, care include un plan de cheltuieli sociale, a doua parte a planului de infrastructură, un efort ambiţios de remodelare a programelor sociale ale naţiunii, ce include implementarea unui program universal de educaţie preşcolară şi extinderea Medicare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS