-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalEșec al negocierilor cu Rusia și la OSCE

Eșec al negocierilor cu Rusia și la OSCE

Statele Unite au transmis joi, după o reuniune cu Rusia în cadrul Organizaţiei pentru Securitate sau Cooperare în Europa, că nu vor accepta „şantajul” Moscovei şi nici cererea acesteia de menţinere a „sferelor de influenţă”, în timp ce Rusia a avertizat că în lipsa unui „răspuns constructiv” din partea Occidentului asupra cererilor sale privind securitatea europeană va acţiona pentru a-şi proteja securitatea naţională şi a asigura echilibrul strategic, consemnează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.

După întâlnirea bilaterală SUA-Rusia desfăşurată la Geneva pe 9-10 ianuarie, Consiliul NATO-Rusia din 12 ianuarie şi încă o întâlnire cu Rusia în cadrul OSCE vineri, s-a ajuns într-un punct mort în încercările Moscovei de a convinge SUA să oprească orice nouă extindere a NATO, mai ales către Ucraina, şi să înceteze activităţile militare în statele flancului estic al Alianţei.

„Trebuie să respingem cu hotărâre şantajul şi să nu permitem niciodată să primeze agresiunile şi ameninţările”

„În timp ce ne pregătim pentru un dialog deschis despre cum să consolidăm securitatea în beneficiul tuturor, trebuie să respingem cu hotărâre şantajul şi să nu permitem niciodată să primeze agresiunile şi ameninţările”, a declarat după întâlnirea de la OSCE ambasadorul SUA pe lângă această organizaţie, Michael Carpenter. Diplomatul american a cerut toleranţă zero faţă de „sferele de influenţă” sau limitarea libertăţii statelor de a-şi alege alianţele, făcând referire la solicitarea Rusiei ca NATO să nu se mai extindă către spaţiul fost sovietic.

Ambasadorul rus la OSCE a declarat că Rusia va acţiona pentru a-şi apăra securitatea naţională

La rândul său, ambasadorul rus la OSCE, Alexander Lukaşevici, a declarat în timpul reuniunii de vineri că Rusia va acţiona pentru a-şi apăra securitatea naţională, în lipsa unui răspuns pozitiv al Occidentului la cererile ei privind arhitectura de securitate europeană.

„Dacă nu primim un răspuns constructiv la propunerile noastre într-un timp rezonabil şi comportamentul agresiv faţă de Rusia continuă, va trebui să luăm măsurile necesare pentru a asigura echilibrul strategic şi a elimina ameninţările inacceptabile la adresa securităţii noastre”, a transmis pe Twitter misiunea Rusiei la OSCE.

Responsabilii militari ruşi îi vor prezenta preşedintelui Vladimir Putin opţiunile

În acest timp, viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat că responsabilii militari ruşi îi vor prezenta preşedintelui Vladimir Putin opţiunile în cazul unei înrăutăţiri a situaţiei legate de Ucraina, aproape de frontiera căreia Rusia are masaţi circa 100.000 de soldaţi, adăugând totuşi că trebuie să se dea o şansă diplomaţiei. Riabkov, care a condus delegaţia rusă la negocierile cu SUA de la Geneva, a apreciat drept inutilă vreo nouă rundă de consultări în zilele următoare, dat fiind că Statele Unite au respins cererile Rusiei.

Secretarul general al OSCE, Helga Schmid, a atenţionat că „situaţia în regiune este periculoasă”

Secretarul general al OSCE, Helga Schmid, a atenţionat în acest context că „situaţia în regiune este periculoasă”. „Este imperativ să găsim, pe cale diplomatică, un mijloc de a opri escalada şi de a începe să reconstruim încrederea, transparenţa şi cooperarea”, a completat ea, în timp ce ministrul de externe polonez, Zbigniew Rau, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a OSCE, crede că „riscul unui război în zona OSCE nu a fost niciodată la fel de mare în ultimii 30 de ani”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS