0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalSecretarul general al ONU i-a propus Angelei Merkel funcţia de consilier la Naţiunile Unite

Secretarul general al ONU i-a propus Angelei Merkel funcţia de consilier la Naţiunile Unite

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a oferit fostului cancelar federal al Germaniei, Angela Merkel, un rol de consilier la Naţiunile Unite.

Guterres i-a propus Angelei Merkel să prezideze un consiliu consultativ care să fie format din foşti şefi de stat şi de guvern, potrivit surselor de la ONU.

Rolul acestui consiliu este de „a identifica bunurile globale publice şi alte zone de interes comun unde este cel mai mult nevoie de îmbunătăţiri de guvernare şi să propună modalităţi în care acest lucru ar putea fi realizat”, relatează agenția dpa, citată de Agerpres.

Stratul de ozon este un exemplu de astfel de bun public şi termenul mai poate fi aplicat unor reglementări internaţionale precum siguranţa zborurilor şi comerţul global.

Guterres a făcut această ofertă direct Angelei Merkel

Potrivit surselor citate de dpa, Guterres a făcut această ofertă direct Angelei Merkel. Însă, potrivit aceloraşi surse, probabilitatea ca Angela Merkel să accepte acest post este destul de scăzută: se pare că nu există încă un răspuns din partea ei.

Politiciana conservatoare de 67 de ani nu a mai candidat la alegerile federale din septembrie şi s-a retras din politica naţională din Germania anul trecut, după 16 ani în care a fost cancelar federal.

Consiliul consultativ propus de Guterres este unul dintre principalele proiecte de reformă

Consiliul consultativ propus de Guterres este unul dintre principalele proiecte de reformă gândite de secretarul general al ONU în cel de-al doilea mandat al său, care a început în ianuarie.

Potrivit lui Guterres, pandemia de coronavirus a scos la iveală breşe majore în cooperarea internaţională. Preconizatul consiliu consultativ este menit să dea un impuls pentru reînnoirea practicilor şi principiilor de acţiune la nivel global.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS