5.6 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalAmbasadoarea Italiei în Australia a căzut de la balconul casei sale

Ambasadoarea Italiei în Australia a căzut de la balconul casei sale

Ambasadoarea Italiei în Australia a murit după ce a căzut de la balconul casei sale din oraşul Foligno, conform informaţiilor apărute duminică în presă, transmite luni dpa.
Francesca Tardioli, de 56 de ani, se afla singură acasă sâmbătă seara când a căzut de la balcon, a informat agenţia de presă ANSA. O rudă care locuia în aceeaşi clădire a fost cea a semnalat situaţia, iar în prezent poliţiştii cercetează circumstanţele în care s-a produs decesul, informează Agerpres.

Potrivit presei italiene, Tardioli se afla de câteva zile în oraşul natal Foligno, în apropiere de Perugia, şi urma să se întoarcă în curând la Canberra.

„Cu o tristeţe infinită, Farnesina deplânge moartea Francescăi Tardioli, ambasadoarea Italiei la Canberra, şi este alături de cei dragi”, a scris pe Twitter ministerul italian de externe. Ne vom aminti de ea cu drag pentru calităţile sale profesionale şi umane admirabile de excelent diplomat în slujba statului”.

Ambasada Italiei din Canberra a descris-o duminică pe Tardioli într-o postare pe Twitter drept „o persoană încântătoare, un model profesional şi un promotor al drepturilor omului”.

Tardioli, care avea doi fii, reprezenta Italia la Canberra din septembrie 2019.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS