0.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBulgaria anunță că nu va reînnoi contractul cu Gazprom

Bulgaria anunță că nu va reînnoi contractul cu Gazprom

Bulgaria nu va purta discuţii cu gigantul energetic rus Gazprom pentru a-şi reînnoi contractul de cumpărare de gaze naturale, pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina, şi va căuta surse de aprovizionare alternative, a declarat sâmbătă viceprim-ministrul Assen Vassilev, citat de Reuters și news.ro.

”În această situaţie, nu pot fi discuţii cu Gazprom… Există alternative. Nu este vorba doar despre Bulgaria, aceasta este o strategie europeană comună”, a declarat Vassilev la radioul public BNR.

Vassilev a spus că Sofia va încerca să importe gaze naturale lichefiate (GNL) de la terminalele din Turcia şi Grecia şi să crească cantitatea de gaze azere pe care o poate primi.

Bulgaria, unde consumul anual de gaze este de aproximativ 3 miliarde de metri cubi (bcm), a încheiat o înţelegere pentru a primi 1 miliard de metri cubi de gaze azere, dar nu poate exploata pe deplin contractul decât după ce o nouă conductă de gaze cu Grecia va deveni operaţională la sfârşitul acestui an.

La începutul acestei luni, Comisia Europeană a publicat planuri de a reduce dependenţa blocului de gaze ruseşti cu două treimi în acest an şi de a pune capăt dependenţei sale ”cu mult înainte de 2030”.

Invazia Rusiei în Ucraina, declanşată pe 24 februarie, a determinat o revizuire a priorităţilor energetice în UE, care se bazează pe Rusia pentru aproximativ 40% din necesarul său de gaze naturale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS