-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalCooperare între România și Emiratele Arabe Unite

Cooperare între România și Emiratele Arabe Unite


Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a efectuat, în perioada 20-21 iunie, o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite. Cu această ocazie, premierul României a avut o întrevedere, la Abu Dhabi, cu A.S. Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, președintele E.A.U. și cu A.S. Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vice-președintele și prim-ministrul E.A.U.
Discuțiile au vizat dezvoltarea și consolidarea dialogului bilateral la nivel politic, economic și sectorial între cele două state. În cadrul întrevederii, au fost abordate teme importante și prioritare pentru Emiratele Arabe Unite și pentru România, precum și subiecte de interes regional și internațional.

Principalele teme au vizat proiecte în domeniul energiei, infrastructurii portuare, agriculturii și IT.
Dialogul a stabilit reperele concrete pentru soluții privind diversificarea resurselor de aprovizionare cu petrol și gaze, în contextul situației tensionate din regiunea Mării Negre și a embargoului european față de livrările rusești de petrol și produse petroliere. Totodată, au fost abordate și oportunitățile de investiții în România în domeniul energiei regenerabile, atât off-shore, cât și on-shore.

Vizita a precedat cea de-a doua sesiune a Comisiei de cooperare între Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Unite care are loc în perioada 21-22 iunie.

Din delegația oficială care l-a însoțit pe premierul Nicolae-Ionel Ciucă în Emiratele Arabe Unite au făcut parte Sorin Grindeanu, viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii, Virgil Popescu, ministrul energiei, Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, reprezentanții Cancelariei Prim-ministrului, Paula Cristea, Director, Cabinetul Prim-ministrului, Iulian Chifu, consilier de stat și Dan Cărbunaru, secretar de stat, purtător de cuvânt al Guvernului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS