7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalAntony Blinken, la București pentru Reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO

Antony Blinken, la București pentru Reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO

Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns în noaptea de luni spre marţi la Bucureşti, unde va participa la Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre NATO, anunţă Ambasada SUA.

În cursul dimineţii, premierul Nicolae Ciucă şi secretarul de stat american Antony Blinken vor vizita expoziţia itinerantă „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic”, realizată de Ambasada SUA în parteneriat cu Ministerul român al Afacerilor Externe şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES şi în colaborare cu Universitatea din Craiova.



La ora 10,30, oficialul american va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.

Blinken are programate, ulterior, consultări politice cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la finalul cărora cei doi vor susţine o conferinţă de presă comună, la sediul MAE.



Conform Ambasadei SUA, secretarul de stat Antony Blinken va avea o întrevedere şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care se află la Bucureşti pentru Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe.

Antony Blinken a ajuns în România în contextul Reuniunii Miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO, la care ia parte și șeful Alianței – Jens Stoltenberg. Până miercuri, în Capitală se află peste o sută de lideri politici militari din NATO, Ucraina, Republica Moldova, Georgia și din Uniunea Europeană. Cu toții s-au reunit la București pentru a discuta despre războiul din Ucraina, ajutarea țării vecine și întărirea măsurilor de securitate în Estul Alianței.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS