Președintele american Joe Biden se întâlnește miercuri la Varșovia cu liderii statelor de pe Flancul Estic al NATO. Pe agenda discuțiilor figurează sprijinul pentru Ucraina, suplimentarea trupelor aliate în Europa Centrală și de Est dar și ajutor pentru Republica Moldova.
Ultima zi a turneului președintelui american în estul Europei se încheie cu participarea la summitul extraordinar al formatului București 9.
Liderii statelor de pe Flancul Estic al NATO profită de prezența lui Joe Biden în regiune pentru a-l întâlni, alături de secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.
Reuniunea va fi axată pe războiul din Ucraina, de altfel motivul principal al vizitei liderului de la Washington.
Printre subiectele de pe agendă figurează modul în care aliații de pe Flancul Estic se vor coordona în continuare în fața amenințării rusești, dar și sprijinul pe care statele din această regiune îl acordă Ucrainei.
Va fi discutată și doleanța mai veche a țărilor riverane zonei de război de consolidare a posturii de apărare și descurajare. Cu alte cuvinte, mai multe trupe aliate, în special americane, și suplimentarea tehnicii militare.
Polonezii vor materializarea promisiunii americane din iunie anul trecut, și anume stabilirea unei baze permanente a NATO pe teritoriul lor.
Un subiect distinct îl va reprezenta și sprijinul pentru Republica Moldova în fața amenințărilor din ce în ce mai grave din partea Rusiei.
La reuniunea de la Varșovia va participa și președintele Klaus Iohannis.