Forţele aeriene din Ucraina au anunţat că au doborât trei rachete de croazieră şi opt drone desfăşurate în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică de forţele ruse în atacuri. Dronele vizau capitala Kiev pentru prima dată după 12 zile, informează AFP, citată de Agerpres.
„Toate ţintele aeriene – 8 UAV (vehicul aerian fără pilot) de atac Shahed-136/131 şi trei rachete de croazieră Kalibr – au fost distruse”, au anunţat forţele aeriene din Ucraina duminică.
„Opt Shahed (de fabricaţie iraniană) au fost lansate dinspre sud-est şi trei rachete Kalibr au fost lansate dinspre Marea Neagră”, au precizat forţele ariene ucrainene într-un comunicat.
Un bărbat a fost rănit la picior. De asemenea, trei case au fost avariate de căderea de resturi de drone în regiunea Kiev. Așa susține Ruslan Kravcenko, şeful administraţiei militare regionale Kiev.
Rusia şi-a intensificat din luna mai bombardamentele nocturne împotriva Ucrainei. Aceștia folosesc drone explozive şi rachete. În același timp, Kievul a declanşat la începutul lui iunie contraofensiva sa mult aşteptată. Aceasta are loc în zone din est şi sud ocupate de trupele ruse.
Citește și: Care este procedura pentru contestațiile la Bac 2023