3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 130 de camioane cu ajutor umanitar au ajuns în Fâșia Gaza

Peste 130 de camioane cu ajutor umanitar au ajuns în Fâșia Gaza

Armistiţiul care a intrat în vigoare vineri în Fâşia Gaza a permis ONU să „mărească” livrarea de ajutor umanitar în enclava în care au fost deja descărcate 137 de camioane, a anunţat Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA).

Această livrare constituie „cel mai mare convoi umanitar” de la începutul conflictului dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie, a adăugat OCHA într-un comunicat, precizând că 129.000 de litri de combustibil au trecut graniţa spre Gaza şi 21 de pacienţi aflaţi în situaţie critică au fost evacuaţi din nordul enclavei.

„Sute de mii de persoane au fost ajutate cu alimente, apă, echipamente medicale şi alte produse de primă necesitate”, a adăugat OCHA.

Agenţia ONU responsabilă cu coordonarea ajutoarelor umanitare a promis că va „continua creşterea operaţiunilor umanitare în zilele următoare şi pentru a răspunde nevoilor locuitorilor din Gaza”.

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a publicat lista oficială cu numele celor 13 ostatici israelieni eliberaţi vineri din Gaza în baza acordului între Israel şi Hamas, notează AFP şi Reuters.

În baza acordului cu Hamas, Israelul a eliberat vineri, la rândul său, 39 de femei şi minori palestinieni din închisori.

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas în Gaza a intrat în vigoare vineri, la ora locală 07.00 (05.00 GMT). În această pauză de patru zile, urmează să fie eliberaţi 50 de ostatici ai Hamas în Gaza şi 150 de deţinuţi palestinieni.

Citește și: Israelul a eliberat 39 de deținuți palestinieni, iar Hamas 24 de ostatici

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS