-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternational(VIDEO) Pachet de sancțiuni majore care vizează Moscova după moartea lui Navalnîi

(VIDEO) Pachet de sancțiuni majore care vizează Moscova după moartea lui Navalnîi

-

Administrația Biden va dezvălui vineri un „pachet de sancțiuni majore” care vizează Moscova, ca răspuns la moartea liderului opoziției ruse Aleksei Navalnîi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby.

Sunt țintite surse de venit, dar și baza industrială a mașinii de război a Rusiei, potrivit consilierului de Securitate Națională, Jake Sullivan, potrivit Reuters.

Sancțiunile „trag la răspundere Rusia pentru ceea ce s-a întâmplat cu Navalnîi și, sincer, pentru toate acțiunile Moscovei de-a lungul acestui război crud și brutal, care durează deja de 2 ani”, le-a declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby.

Răspunzând întrebărilor adresate, el a refuzat totuși să ofere mai multe detalii.

Kirby a cerut, de asemenea, Congresului să adopte pachetul de finanțare pentru Ucraina și pentru alți aliați, întărind declarațiile făcute luni de președintele Joe Biden, care i-a învinuit tăios pe republicani pentru inacțiunea lor.

Biden a învinuit în mod direct Rusia pentru moartea lui Navalnîi

Marți după-amiază, consilierul de Securitate națională Jake Sullivan a explicat că sancțiunile vor acoperi „o paletă de elemente diferite ale bazei industriale de armament a Rusiei și de surse de venit pentru economia Rusiei care alimentează mașina de război” a Moscovei.

„Unul dintre cele mai puternice lucruri pe care le putem face chiar acum pentru a-i face față lui Vladimir Putin este să adoptăm desigur, din nou, proiectul de lege suplimentar bipartizan al securității naționale și să sprijinim Ucraina pe măsură ce continuă să lupte cu curaj să-și păstreze teritoriul”, a spus Kirby.

Biden a învinuit în mod direct Rusia pentru moartea lui Navalnîi. „Ne gândim la ce se mai poate face. (…) Analizăm o paletă largă de opțiuni”, a indicat președintele SUA la scurt timp după momentul anunțului morții lui Aleksei Navalnîi.

Moartea lui Navalnîi a generat unde de șoc în întreaga lume.

Citește și: Directorul FBI s-a intâlnit cu procurorul general, șefii DNA și DIICOT

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cod galben de ceață în Dolj, Olt și Vâlcea

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare de...

ȘTIRI GdS