11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternationalPremierul spaniol Pedro Sanchez va anunţa azi dacă demisionează

Premierul spaniol Pedro Sanchez va anunţa azi dacă demisionează

La câteva zile după ce a declarat că se gândeşte să demisioneze, premierul spaniol Pedro Sanchez va anunţa azi dacă intenţionează să rămână sau să renunţe la funcţie, relatează Reuters.

Sanchez a fost îndemnat de Susţinătorii din Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) să rămână, după ce acesta a declarat săptămâna trecută că se retrage pentru câteva zile pentru a-şi decide viitorul şi că îşi va anunţa decizia luni. El a vorbit în aceeaşi zi în care un tribunal a lansat o anchetă de corupţie privind afacerile private ale soţiei sale. 

Sanchez neagă acuzaţiile împotriva soţiei sale

Sanchez neagă acuzaţiile împotriva soţiei sale, Begona Gomez, pe care le-a numit parte a unei campanii susţinute de aruncare a noroiului împotriva lui şi a soţiei sale de către adversarii politici. Deocamdată nu a fost precizată ora la care Sanchez îşi va face cunoscută decizia, luni. El ar putea demisiona, ar putea continua în funcţia de prim-ministru sau ar putea să se supună unui vot de încredere în parlament şi să demisioneze doar dacă pierde votul. O altă opţiune ar fi convocarea unor alegeri anticipate la 21 iulie, prima dată posibilă în conformitate cu Constituţia.

Mitinguri la Madrid în weekend, cerându-i lui Sanchez să rămână în funcţie

Mii de susţinători au organizat mitinguri la Madrid în weekend, cerându-i lui Sanchez să rămână în funcţie. Prim-ministrul, în vârstă de 52 de ani, a venit pentru prima dată la putere în 2018 şi a asigurat un nou mandat pentru socialişti anul trecut, ca lider al unui guvern de coaliţie minoritar. Partidele de opoziţie au condamnat gestul lui Sanchez.

„Spania nu are o problemă, cel care are o problemă judiciară este Sanchez, este guvernul său, este partidul său şi este cercul său. Lăsaţi-i pe ei să o rezolve”, a declarat sâmbătă Alberto Nunez Feijoo, liderul Partidului Popular conservator, în cadrul unei întruniri în oraşul Tarragona.

Citește şi: Ciuperceni: Un șofer beat a intrat cu mașina într-un copac

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS