0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaInternational(VIDEO) Biden, discurs energic la summitul NATO: „Ucraina poate să îl învingă pe Putin” 

(VIDEO) Biden, discurs energic la summitul NATO: „Ucraina poate să îl învingă pe Putin” 

-

Preşedintele Joe Biden a ţinut marţi seară, în faţa liderilor NATO reuniţi la Washington, un discurs puternic şi clar, în contrast cu prestaţia sa de la dezbaterea de la sfârşitul lunii trecute cu Donald Trump, adesea ezitantă şi dezarticulată, care a generat incertitudini în legătură cu viitorul său politic, potrivit BBC, scrie News.ro.

În alocuţiunea sa din deschiderea summitului aniversar al NATO, preşedintele american a menţionat România de două ori, enumerând-o printre ţările care vor contribui la apărarea antiaeriană a Ucrainei şi printre statele în care alianţa îşi întăreşte prezenţa cu un grup de luptă.

Citind de pe un teleprompter în auditoriul din Washington DC, cuvintele lui Joe Biden au fost puternice şi constante în timp ce vorbea despre necesitatea ca alianţa globală să-şi continue misiunea la 75 de ani de la înfiinţare.

De la dezbaterea de luna trecută dintre Biden şi adversarul său republican, Donald Trump, care a fost găzduită de CNN în Atlanta şi în care preşedintele, în vârstă de 81 de ani, s-a poticnit în cuvinte şi a părut confuz, sondajele au arătat că Biden pierde teren în faţa rivalului său în alegerile din 5 noiembrie.

Experţii politici – şi liderii mondiali – urmăresc comportamentul lui Biden în timpul acestui summit NATO

Experţii politici – şi liderii mondiali – urmăresc comportamentul lui Biden în timpul acestui summit NATO pentru a detecta orice semn că acesta şi-ar putea reconsidera candidatura pentru realegere, deşi Biden a insistat că nu va renunţa. Biden a îndurat 12 zile de întrebări aprinse cu privire la capacitatea sa de a ocupa această funcţie, în timp ce unii dintre colegii săi democraţi din Congres şi unii donatori de campanie se tem că va pierde alegerile din 5 noiembrie după prestaţia ezitantă de la dezbaterea din 27 iunie.

„Astăzi, NATO este mai puternică ca niciodată, 32 de naţiuni puternice”

În alocuţiunea rostită marţi seara în faţa liderilor din NATO, Joe Biden a vorbit cu o voce clară şi fermă. A evocat istoria NATO, remarcând că discursul său are loc în acelaşi loc în care a fost semnat tratatul iniţial în urmă cu 75 de ani. „Astăzi, NATO este mai puternică ca niciodată, 32 de naţiuni puternice”, a spus el.

„Amintiţi-vă de caracterul NATO, care este fundamental democratic”, a subliniat el, adăugând: „Întotdeauna va fi”.

„Ştiţi că Putin nu se va opri în Ucraina. Nu faceţi nicio greşeală. Rusia pierde acest război“

Ucraina şi-a făcut loc rapid în discursul preşedintelui american, fiind în prezent principala preocupare a alianţei formate în urmă cu 75 de ani.

„Putin nu vrea nimic mai puţin decât subjugarea totală a Ucrainei, să pună capăt democraţiei ucrainene, să distrugă cultura Ucrainei şi să şteargă Ucraina de pe hartă”, a arătat el. „Şi ştiţi că Putin nu se va opri în Ucraina. Nu faceţi nicio greşeală. Rusia pierde acest război. Ucraina poate şi îl va opri pe Putin”, a transmis Biden audienţei, arătând că sprijinul deplin al NATO poate ajuta Ucraina să oprească agresiunea liderului de la Kremlin. „Acest moment din istorie necesită forţa noastră colectivă”, a arătat el.

„Astăzi, NATO este mai puternică decât a fost vreodată în istoria sa“

Pe un ton ferm, Biden a spus: „Înainte de acest război, Putin credea că NATO se va rupe. Astăzi, NATO este mai puternică decât a fost vreodată în istoria sa. Când a început acest război fără sens, Ucraina era o ţară liberă. Astăzi este încă o ţară liberă, iar războiul se va încheia cu Ucraina rămânând o ţară liberă şi independentă. Rusia nu va învinge”, a continuat el ,în aplauzele publicului.

Biden l-a citat pe fostul preşedinte american Ronald Reagan: „Dacă democraţiile noastre partenere nu sunt sigure, nici noi nu putem fi siguri”.

Preşedintele a mai spus că majoritatea americanilor înţeleg că NATO face Statele Unite mai sigure, o aluzie la criticile persistente ale lui Donald Trump la adresa alianţei.

Sprijin antiaerian pentru Ucraina

După ce a anunţat că „Ucraina poate şi îl va opri pe Putin”, preşedintele a împărtăşit câteva veşti binevenite pentru ucraineni. El a anunţat că SUA şi alte patru ţări – Germania, Olanda, România şi Italia – vor furniza Ucrainei „zeci de sisteme tactice suplimentare de apărare aeriană” în câteva luni.

SUA, Germania şi România vor trimite Ucrainei baterii Patriot suplimentare, Olanda şi alţii vor furniza componente Patriot pentru a compune încă o baterie, în timp ce Italia va furniza un sistem de apărare aeriană SAMP-T.

Alte ţări, inclusiv Canada, Norvegia, Spania şi Regatul Unit, vor furniza o serie de alte sisteme care vor ajuta Ucraina să îşi extindă acoperirea.

Această veste vine la o zi după ce un spital de copii din Kiev a fost lovit de rachete, provocând moartea mai multor persoane şi rănirea altor câteva zeci.

SUA vor contribui la furnizarea unei „donaţii istorice de echipamente de apărare aeriană”

SUA vor contribui la furnizarea unei „donaţii istorice de echipamente de apărare aeriană”, cu „zeci” de sisteme tactice de apărare aeriană suplimentare, a anunţat Biden.

Grupuri de luptă suplimentare în România, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia.

El a arătat că agresiunea Rusiei în Ucraina a determinat alianţa să-şi întărească flancul estic, trimiţând patru grupuri de luptă suplimentare în România, Bulgaria, Ungaria şi Slovacia.

Biden îşi începuse discursul vorbind despre modul în care NATO a fost formată după cel de-Al Doilea Război Mondial, în încercarea de a „răspunde imediat ameninţărilor” şi de a „preveni războaiele viitoare şi de a proteja democraţia”.

Citeşte şi: O medie de 10 după soluționarea contestațiilor la Evaluarea Națională din Gorj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS