În faţa parlamentului de la Seul, cel puţin 150.000 de persoane s-au adunat sâmbătă, potrivit agenţiei de presă Yonhap. Ei îi cer preşedintelui Yoon Suk Yeol să plece de la putere, în timp ce deputaţii au început să voteze o moţiune de destituire împotriva acestuia, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Poliţia a estimat la circa 149.000 de persoane adunate în faţa legislativului în jurul orei locale 17:30 (08:30 GMT), dar organizatorii afirmă că numărul participanţilor se ridică la un milion de persoane, conform Yonhap. Mai multe zeci de mii de sud-coreeni au început să iasă în stradă sâmbătă, ziua celei mai mari manifestaţii, după eşecul tentativei preşedintelui Yoon Suk Yeol de a impune legea marţială marţi seara.
Aproape toţi deputaţii Partidului Puterii Poporului (PPP) au părăsit sâmbătă sala de şedinţe din parlament
Aproape toţi deputaţii Partidului Puterii Poporului (PPP) al preşedintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol au părăsit sâmbătă sala de şedinţe din parlament pentru a bloca, prin lipsă de cvorum, moţiunea de destituire depusă de opoziţie împotriva şefului statului, relatează AFP. Cel puţin 200 de voturi din 300 sunt necesare în Adunarea Naţională a Coreei de Sud pentru demiterea preşedintelui. PPP are 108 locuri, iar partidele de opoziţie 192.
Adunarea Naţională (parlamentul sud-coreean) nu a reuşit sâmbătă să strângă o majoritate suficientă pentru a institui o anchetă asupra primei doamne Kim Keon-hee pentru presupuse fapte de corupţie, fapt ce sugerează că s-ar putea ca şi preşedintele Yoon Suk-yeol să evite să fie destituit din funcţie prin moţiune, în cadrul votului programat să aibă loc ulterior, potrivit agenţiilor de presă internaţionale.
🇰🇷 South Korea's Democratic Party lawmakers called out ruling party members one by one, urging them to return for the impeachment vote. Most of S. Korea's ruling party lawmakers refuse to vote on president Yoon's impeachment motion. #SouthKorea #BREAKING https://t.co/WhzoEOBxVc pic.twitter.com/3eYrLxUPjp
— Shanghai Daily (@shanghaidaily) December 7, 2024
Citește şi: Incendiu puternic în centrul Capitalei