Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat la finalul unei reuniuni de urgenţă privind Ucraina care s-a ţinut luni, la Paris, că Europa este „pregătită” să „preia iniţiativa” pentru a oferi „garanţii de securitate” Ucrainei, notează AFP, preluată de Agerpres.
„Europa este pregătită şi are voinţa să se întărească, să preia iniţiativa în a oferi garanţii de securitate Ucrainei”, a declarat Mark Rutte. Acesta a subliniat că asta este ce „reţine” din reuniunea la invitaţia preşedintelui francez, Emmanuel Macron. „Europa este pregătită să investească mult mai mult în securitatea noastră”, a adăugat fostul prim-ministru olandez, recunoscând, însă, că „detaliile vor trebui să fie decise”.
„Angajamentul este clar”
„Dar angajamentul este clar”, a afirmat el. Descumpăniţi de dialogul ruso-american cu privire la Ucraina, liderii ţărilor-cheie europene reuniţi la Paris au părut, totuşi, divizaţi în privinţa conţinutului unor astfel de angajamente de securitate, în special în ceea ce priveşte eventuala trimitere de trupe în Ucraina. Unii, precum Franţa şi Regatul Unit, s-au dovedit a fi în favoarea ei, în anumite condiţii, dar alţii, precum Germania în special sau Polonia, au considerat această discuţie prematură.
Citește şi: Circulaţie în condiţii de iarnă în zece judeţe