Un bărbat, de 47 de ani, din Bucium, paznic la situl argheologic, a murit aseară, după ce a fost lovit de un fulger, iar alte două au fost rănite la Sarmizegetusa Regia. Cei doi soţi din Buzău, care au fost răniţi, vizitau situl arheologic. Ei au fost spitalizați, în urma furtunii cu descărcări electrice.
”Un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar doi soţi, aflaţi în vizită la situl arheologic, au suferit traumatisme din cauza descărcărilor electrice produse în zonă. Pompierii militari ai Detaşamentului Orăştie au acţionat pentru salvarea victimelor. Doi soţi din Pogoanele, judeţul Buzău, ce prezentau semne ale descărcării electrice, au primit îngrijiri medicale din partea pompierilor şi a medicilor SAJ. Ei au fost duşi conştienţi şi cooperanţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Orăştie. Din păcate, pentru a treia victimă nu s-a mai putut interveni pentru salvarea vieţii”, a precizat ISU Hunedoara.
I.S.U. Hunedoara