0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalImpozitarea pensiilor speciale spre aprobare la Guvern

Impozitarea pensiilor speciale spre aprobare la Guvern

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, în ședința de Guvern, că susține inițiativa legislativă a ministrului de Finanțe, de impozitare a pensiilor speciale. Șefa Executivului a declarat că pensile speciale înseamnă recunoașterea unor condiții speciale de muncă, nu privilegii speciale.

Eugen Teodorovici, propune, într-o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Codului fiscal, depusă la Senat, taxarea pensiilor speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei cu 50%.

Această impozitare vizează persoanele care realizează venituri din „pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă”, conform proiectului depus la Senat.

Taxarea se aplică numai în situația în care venitul lunar din pensie este mai mare decât suma netaxabilă de 7.000 lei, lunar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS