6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalComisia JURI o respinge definitiv pe Rovana Plumb

Comisia JURI o respinge definitiv pe Rovana Plumb

Comisia juridică a Parlamentului European i-a respins definitiv pe Rovana Plumb și pe Laszlo Trocsanyi, propuși de România și Ungaria drept comisari europeni.

Decizia în cazul Rovanei Plumb a fost luată cu 13 voturi pentru la 7 împotrivă, iar în cazul lui Laszlo Trocsanyi cu 12-9.

„Comisarii desemnați sunt nepotriviți pentru a ocupa funcția în concordanță cu tratatele și codul de conduită”, precizează Comisia care va trimite o scrisoare în acest sens președintelui Parlamentului European.

„Fără avizul pozitiv al Comisiei Juridice nici măcar audierea în Comisia de specialitate nu poate avea loc. România trebuie să facă o nouă nominalizare”, a precizat europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan.

Președintele Klaus Iohannis i-a trimis luni o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, prin care o invită la consultări, miercuri, pe tema nominalizării comisarului european, „o problemă urgentă și de importanță deosebită pentru statul român”. Demersul președintelui vine la patru zile de la decizia Comisiei pentru Afaceri Juridice (JURI) din Parlamentul European de a respinge candidatura Rovanei Plumb din cauza unui conflict de interese, procedura fiind suspendată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS