-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalOrban îi răspunde lui Barna: "Nu poți să spui că nu învestești guvernul pentru că PSD nu votează un proiect"

Orban îi răspunde lui Barna: „Nu poți să spui că nu învestești guvernul pentru că PSD nu votează un proiect”

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat azi, că orice partid care nu va vota în Parlament guvernul PNL nu face altceva decât să mențină PSD la putere și pe Dăncilă în funcția de prim-ministru.

Afirmațiile liderului PNL au venit ca răspuns la avertismentul dat de liderul USR, Dan Barna, care a susținut că nu va exista un guvern, dacă nu va exista o majoritate care să voteze proiectele privind alegerea primarilor în două tururi, implementarea inițiativei ”fără penali” și abrogarea recursului compensatoriu.

El a precizat că PNL susține proiectele privind abrogarea recursului compensatoriu, alegerea primarilor în două tururi, dar nu depinde doar de liberali adoptarea lor.

„Nu poate să i se ceară PNL ce nu poate da PNL. Noi putem să susținem proiecte legislative, dar nu poți să spui că nu învestești guvernul pentru că PSD sau altă formațiune nu votează. Eu așa ceva n-am mai întâlnit”, a spus el.

Orban a pledat pentru o învestire cât mai rapidă a noului guvern invocând faptul că decizii importante sunt blocate.

„Neînvestirea unui guvern împiedică rectificarea pentru a permite instituțiilor să li se aloce resursele financiare, bugetul de stat, e necesară pregătirea Românei pentru sezonul rece, este necesară prezentarea unui candidat legitim pentru comisar european. (…) A nu vota învestirea ar provoca consecințe extrem de negative pentru milioane de români”, a mai spus el.

Orban s-a declarat optimist însă că guvernul său va trece din prima, dar a avertizat că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, PNL va avea altă strategie.

Se va ajunge la anticipate care a fost prima opțiune a liberalilor, a precizat el, însă până atunci „ trebuie să suportăm toate ilegalitățile”. „Cei care mențin acești oameni la putere sunt complici”, a mai spus Orban.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS