0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalAzi noapte a început votul în diaspora

Azi noapte a început votul în diaspora

Românii din diaspora au la dispoziție trei zile, începând de vineri, să voteze în turul doi al alegerilor prezidențiale. Un număr de 165 de români au votat deja în primele şase ore de la deschiderea secţiilor de votare din străinătate pentru cel de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, conform datelor Biroului Electoral Central.
Numărul total al celor care au votat pentru turul al doilea este de 17.668 de alegători, fiind format din cei 17.503 care au votat deja prin corespondenţă şi cei 165 care au votat în secţiile de vot.

Votul în străinătate pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a început, vineri, la ora 1.00, în Noua Zeelandă şi Australia şi se va încheia luni, la ora 7.00.

Cei din diaspora au trei zile la dispoziție pentru a alege viitorul președinte.
Pentru românii din diaspora au fost pregătite cu peste 100.000 de buletine de vot în plus faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale. Ministerul de Externe susţine că au fost mai multe solicitări.

17.503 persoane au votat prin corespondență pentru turul doi, comparativ cu 25.189 în primul tur. Românii au avut posibilitatea să trimită votul pentru turul al doilea odată cu cel din primul tur, cu riscul ca opțiunea lor de președinte să nu se afle pe listele din al doilea tur. Cei care au așteptat rezultatele primului tur ca să-și exprime votul au fost nevoiți să trimită plicurile astfel încât acestea să ajungă la destinație până în data de 21 noiembrie, ora 24:00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS