6.7 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalPSD așteaptă de la Niculae Bădălău să demisioneze

PSD așteaptă de la Niculae Bădălău să demisioneze

​Liderii social democrați se întâlnesc, astăzi, în prima ședință pentru a-i cere lui Niculae Bădălu să facă un pas în spate din conducerea PSD.

Mai mulți pesediști au cerut public excluderea sau suspendarea liderului PSD Giurgiu după ce acesta a făcut o declarație prin care a jignit românii din diaspora.

Surse social democrate au declarat pentru HotNews.ro că la ședința Comitetului Executiv, conducerea PSD așteaptă de la Niculae Bădălău să demisioneze din funcția de vicepreședinte al partidului și din cea de lider PSD Giurgiu. În cazul în care acesta refuză să facă un pas în spate, liderii de organizații vor propune excluderea acestuia din partid, susțin sursele citate.

„Partidul trece printr-o perioadă dificilă, avem nevoie să ne reorganizăm. Nu ne mai putem permite astfel de gafe, iar liderii care nu înțeleg asta vor suporta consencințele“, au explicat sursele din conducerea PSD.

Niculae Bădălău a declarat vineri că „vreo 700 de mii de români din străinătate se află acolo legal, iar restul până la 3-5 milioane sunt „fetele alea de le duc ăștia”.

„Ei au 700.000 de oameni, avem care au domiciliu, pașapoartele alea cu domiciliu, care-s legali. Restul până la 3-5 milioane, că se vehiculează tot felul, sunt fetele alea de le duc ăștia, eu știu”, a afirmat Niculae Bădălău, potrivit înregistrării postate pe Facebook de giurgiu-acid.ro.

Mai mulți lideri PSD s-au dezis de derapajul lui Bădălău și și-au cerut scuze public românilor din diaspora.

Valentina Grădinaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS