Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că Guvernul lucrează la un proiect de Ordonanţă de Urgenţă prin care procedura achiziţiilor publice să fie simplificată, astfel încât, pentru a contesta în instanţă un proiect, să se plătească o taxă de timbru, „ca garanţie” a existenţei unor probleme.
Turcan a declarat că proiectul de ordonanță va fi gata în aproximativ două săptămâni.
„Să ştiţi că şi aici am avansat foarte mult. Pe partea de achiziţii publice lucrăm acum la un proiect şi probabil că în două săptămâni vom ieşi cu el, de simplificare a procedurii achiziţiilor publice şi, mai mult decât atât, pe partea de fonduri europene urmează să ieşim cu o Ordonanţă de Urgenţă pentru a aduce completurile specializate pe procesele care blochează în momentul de faţă proiecte de infrastructură pe fonduri europene. Ca să poţi obţine soluţiile mai repede şi dacă sunt contestatari de profesie (…) Se judecă în regim de urgenţă, există şi sancţiuni dacă sunt contestatari de profesie. Gândim inclusiv o taxă de timbru pentru cei care vor să conteste, astfel încât atunci când conteşti un proiect ai garanţia că acolo, într-adevăr, sunt nişte probleme”, a afirmat Raluca Turcan, marţi, la B1 TV.