6.2 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalComisia Europeană declanșează procedura de deficit bugetar excesiv în cazul României

Comisia Europeană declanșează procedura de deficit bugetar excesiv în cazul României

Comisia Europeană declanșează procedura de deficit bugetar excesiv în cazul României. Principala critică este legată de majorarea pensiilor.

Declanșarea procedurii de deficit excesiv (EDP) este ”justificată” în cazul României, arată Comisia Europeană într-un raport privind țara noastră, notează Hotnews. Raportul urmărește adoptarea de către România a unei strategii bugetare pentru perioada 2020-2022. Strategia ar duce la un deficit public ce depășește valoarea de referință de 3% prevăzută de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pentru anii 2019, 2020 și 2021. Din raport rezultă că România nu respectă criteriul deficitului definit în tratat și că deschiderea unei proceduri de deficit excesiv este, prin urmare, justificată.

Majorarea pensiilor, în vizorul CE

În vizorul Comisiei se află în special noua lege a pensiilor, prin care pensiile s-au majorat cu 15% în 2019, urmate de o nouă majorare, de 40%, prevăzută pentru septembrie 2020.

„Din cauza calendarului de implementare, legea va majora semnificativ cheltuielile publice privind pensiile într-o perioadă scurtă de timp. Este principalul motor al creșterii rapide prevăzute pentru bugetul general și al riscurilor ridicate pentru sustenabilitatea fiscală”, se arată în explicațiile Comisiei.

În plus, legea nu este însoțită de măsuri care să majoreze participarea la muncă și durata vieții profesionale dincolo de minimul legal, care sunt esențiale pentru viabilitatea sistemului de pensii.

Autoritățile europene arată că încă din primăvara anului 2017 România a avut „abateri semnificative”. De atunci a primit recomandări de la Consiliul UE, la care nu a răspuns prin „acțiuni eficiente”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS