6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalVictor Costache: Demiterea profesorului Beuran nu îmi aparţine

Victor Costache: Demiterea profesorului Beuran nu îmi aparţine

Ministrul propus al Sănătăţii, Victor Costache, a afirmat, miercuri, la audierea din comisiile parlamentare de specialitate că decizia de demitere din funcţia de şef de secţie a profesorului Mircea Beuran nu îi aparţine, aceasta fiind luată de către managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca.

„Demiterea din funcţia de şef de secţie a domnului profesor Beuran nu îmi aparţine. Probabil nu cunoaşteţi foarte bine modul în care funcţionează spitalele din sistemul public din România. (…) Domnul profesor Beuran a fost demis de managerul Spitalului Floreasca. Niciodată nu l-am acuzat pe profesorul Beuran, am spus că este o anchetă în curs şi că aşteptăm rezultatele anchetei”, a explicat ministrul propus.

Referindu-se la noul tip de coronavirus, Costache a subliniat că în România nu există niciun pacient infectat.

„Este o ameninţare serioasă la nivel global şi vreau să vă asigur că încă de la sfârşitul lunii decembrie am făcut un grup de lucru. (…) Vreau să informez şi să asigur populaţia că în acest moment nu avem niciun pacient infectat cu coronavirus”, a precizat Costache, adăugând că acest lucru se datorează şi „măsurilor ferme” care au fost luate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS