-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalLegea care îi scutea pe jurnaliști de impozitul pe venit la reexaminare

Legea care îi scutea pe jurnaliști de impozitul pe venit la reexaminare

Președintele Klaus Iohannis a trimis miercuri la reexaminare legea prin care jurnaliștii erau scutiți de impozitul pe venit. Proiectul depus de PSD, fusese adoptat la începtul lunii februarie de Camera Deputaților. 

În cererea de reexaminare președintele susține că lege încalcă principiul echității fiscale.

„Considerăm că definirea legală a activității de jurnalism fără asigurarea unei corelări cu cadrul legislativ general aplicabil mass-mediei – Legea audiovizualului nr. 504/2002 și/sau Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe – poate conduce la confuzii și probleme în aplicare atât cu privire la sfera de cuprindere a activității, cât și la exercitarea unei profesii ce ține direct de libertatea de exprimare, generând inclusiv riscul îndepărtării de la principiul egalității cetățenilor în fața legii și, implicit, cel al echității fiscale.”

De asemenea, președintele consideră că expunerea de motive a inițiativei legislative nu are argumente suficiente.

„În opinia noastră, orice politică fiscală/regim fiscal ce cuprinde tratamente diferite pe baza criteriului categoriei de contribuabil trebuie să fie susținută/susținut de o justificare adecvată și obiectivă, fundamentată economic și social. (…) În acest context, simplele susțineri din cuprinsul expunerii de motive potrivit cărora „mass-media din România se află într-o situație economică foarte dificilă” ori că „piața mass-media se restrânge atât în privința operatorilor, cât și a forței de muncă” – chiar dacă sunt reale – nu sunt de natură a suplini fundamentarea soluției legislative propuse”, se arată în cererea de reexaminare.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul PSD Valeriu Steriu şi semnată de 27 de parlamentari PSD, ALDE şi PMP.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS