4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalMoțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, dezbătută și votată astăzi

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, dezbătută și votată astăzi

Moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Orban va fi dezbătută și votată astăzi, într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, programată să înceapă la ora 14.00.

Pentru a demite guvernul liberal, social-democrații au nevoie de minimum 233 de voturi, pe care, în acest moment, nu le au asigurate.

Depusă înainte de congresul PSD, moțiunea de cenzură nu prea are șanse de a fi adoptată, dacă este să luăm în considerare chiar declarațiile publice ale inițiatorilor.

La scurt timp după ce a fost confirmat în fruntea PSD, Marcel Ciolacu însuși și-a exprimat dubiile în privința succesului propriului demers de a demite guvernul, precizând că există suspiciuni că nu toți social-democrații sunt interesați să voteze moțiunea. El a anunțat însă că partidul pe care îl conduce este pregătit să depună o nouă moțiune.

Cum se plasează partidele politica

Eșecul moțiunii de cenzură a fost anunțat și de principalul aliat al PSD, liderul Pro România, Victor Ponta, care i-a acuzat pe social-democrați că au făcut un blat cu liberalii. Asta după ce unul dintre deputații partidului său a anunțat public că nu va vota pentru demiterea guvernului.

Liderul USR, Dan Barna, a anunțat deja că parlamentarii formațiunii sale nu vor participa la votul moțiunii de cenzură. Nici cei de la PMP, care au fost cooptați în guvernul liberal în eșaloanele inferioare, nu vor vota moțiunea.

Maghiarii de la UDMR, de votul cărora depinde rămânerea în funcție sau demiterea Guvernului Orban, nu au luat încă o decizie în privința modului în care vor vota la moțiunea, urmând să aibă o ședință în acest scop chiar astăzi.

Moțiunea de cenzură intitulată „Guvernul PNL de la pandemie la pande-mită generalizată” a fost semnată de 205 parlamentari PSD, mai puțini decât contabilizează partidul condus de Marcel Ciolacu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS