5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalNoi consultări la Cotroceni pentru alegerea premierului

Noi consultări la Cotroceni pentru alegerea premierului

Președintele Klaus Iohannis așteaptă, marți, liderii partidelor şi formaţiunilor politice parlamentare pentru consultări în vederea desemnării unui premier.

„În temeiul prevederilor art. 80 alin. (2) şi ale art. 103 din Constituţia României, preşedintele Klaus Iohannis a invitat la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru”, a informat, luni, Administraţia Prezidenţială.

Consultările se vor desfășura după următorul program:

  • ora 15.00 – Partidul Social Democrat
  • ora 15.30 – Partidul Naţional Liberal
  • ora 16.00 – Alianţa USR PLUS
  • ora 16.30 – Alianţa pentru Unirea Românilor
  • ora 17.00 – Uniunea Democrată Maghiară din România
  • ora 17.30 – minorităţile naţionale reprezentate în Parlament

Liderii PNL, USR PLUS şi UDMR, Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloş şi Kelemen Hunor, au semnat, luni seară, acordul de guvernare pentru perioada 2020 – 2024. Documentul prevede ca propunerea coaliţiei pentru funcţia de prim-ministru să fie liberalul Florin Cîţu.

Este a doua rundă de consultări a şefului statului cu reprezentanţii formaţiunilor care au intrat în Parlament după alegerile din 6 decembrie.

La 14 decembrie, preşedintele Klaus Iohannis afirma, după discuţiile cu partidele politice, că „această primă rundă de consultări a dus la un schimb de opinii bun”, însă nu erau „încă întrunite condiţiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS