La 1 ianuarie s-au împlinit 14 ani de când România a devenit membră a Uniunii Europene (UE). Integrarea în UE, produsă la data de 1 ianuarie 2007, este un fel de binecuvântare şi blestem, informează Mediafax.
De ce? Pentru că 9,7 milioane de români au plecat din țară în acești 14 ani, însă ei reprezintă și cei mai mari investitori în România. În 2019, românii din străinătate au trimis acasă 6,7 miliarde de euro, adică 3% din PIB, conform Ziarului Financiar.
Unde am ajuns în cei 14 ani de drepturi europene? România se află pe primul loc în rândul statelor europene la producţia de porumb, de floarea-soarelui sau viteza internetului fix. Ocupa locuri fruntaşe în ceea ce
priveşte creşterea economică, până la apariţia crizei coronavirusului. Acum, avem o datorie externă de 44% din produsul intern brut (PIB).
Pe de altă parte, ţara noastră la coada clasamentului la PIB-ul pe cap de locuitor, nivelul salariului minim, speranţa de viaţă la naştere. Tot codaşi suntem şi la finanţarea sistemelor de educaţie şi sănătate.