Premierul Florin Cîțu l-a anunțat pe ministrul Alexandru Nazare că îl remaniază chiar înainte de ședința de guvern de azi, au declarat surse guvernamentale.
Potrivit acestora, ministrul i-a spus premierului că și-a făcut treaba la Finanțe, cu rezultate care se văd și care au fost remarcate inclusiv de instituțiile financiare instituționale, iar execuția bugetară este bună.„ Cîțu i-a spus că nu ține de aceste lucruri, ci de echipă”, au precizat sursele citate, conform HotNews.
Florin Cîțu intenționează să preia el interimar funcția de ministru al Finanțelor
Potrivit acestora Florin Cîțu intenționează să preia el interimar funcția de ministru al Finanțelor. Alexandru Nazare este primul pe lista remaniabililor, nefiind exclus ca o decizie în acest sens să fie luată chiar astăzi. Nazare este al doilea ministru care e remaniat, după Vlad Voiculescu, de la Sănătate.
Decizia nu are legătură cu performanța lui Nazare la Ministerul Finanțelor
Potrivit acestora o discuție pe această temă a avut loc miercuri seară, liderul PNL Ludovic Orban opunându-se intenției lui Florin Cîțu. Sursele liberale susțin că decizia nu are legătură cu performanța lui Nazare la Ministerul Finanțelor, ci mai degrabă cu campania electorală din PNL. Potrivit acestora, ministrul Finanțelor nu este de acord cu alocările bugetare pe care Cîțu le are în vedere pentru primarii liberali.
Conflictul dintre Cîțu și Nazare este mai vechi
Conflictul dintre Cîțu și Nazare este mai vechi, premierul blocându-i acestuia planul de reorganizare a Ministerului și proiectele de digitalizare.Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat miercuri că din punctul său de vedere nicun ministru liberal nu trebuie remaniat, el fiind mulțumit de activitatea acestora.