2.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalLudovic Orban a anunțat că își va da demisia din PNL

Ludovic Orban a anunțat că își va da demisia din PNL

Ludovic Orban a anunțat, luni, că își va da demisia din PNL după decizia de a intra la guvernare alături de PSD.

„Sunt în situația extrem de grea de a lua decizia de a intră cu toată forța în opoziție față de acest proiect nociv din România.

Îmi voi da demisia din PNL și voi începe, de fapt voi continua ce fac de 30 de ani, să îi reprezint cu devotament pe toți românii care cred cu adevărat într-un proiect de dezvoltare al României bazat pe valori liberale, conservatoare, care să facă saltul în dezvoltarea României.

Azi, PNL și-a negat întreaga istorie. Conducerea a dus partidul într-o fundătură din care nu mai are nicio ieșire.

De azi, pentru mine, PNL a murit. Cine își imaginează că va putea să se reabiliteze în ochii oamenilor e un mare naiv”, a afirmat Ludovic Orban, potrivit Digi24.

Întrebat când își va da demisia din PNL, Orban a răspuns că se va consulta cu toți colegii cu care a ținut legătura și îi susțin punctul de vedere.

„Vom lua împreună decizia privind pașii de urmat”, a spus el.

Orban nu este singurul care critică decizia PNL de a intra la guvernare alături de PSD

Orban nu este singurul care critică decizia PNL de a intra la guvernare alături de PSD. Președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, a lansat un atac dur la adresa conducerii partidului. Motreanu îl critică pe Florin Cîțu despre care spune că și-a construit cariera politică cu un mesaj „isteric” împotriva PSD.

Și Raluca Turcan a criticat conducerea PNL din cauza modului în care au fost desfășurate negocierile cu PSD pentru noul Guvern și cere demisia lui Florin Cîțu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS