4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalREPER, partidul lui Cioloș, înfiinţat oficial

REPER, partidul lui Cioloș, înfiinţat oficial


Partidul REPER este înfiinţat oficial, după ce primit hotărârea definitivă a Tribunalului Bucureşti, la două luni de la depunerea actelor, au anunţat, miercuri, reprezentanţii acestei formaţiuni politice.

Cei cinci fondatori – Ramona Strugariu, Dragoş Pîslaru, Dacian Cioloş, Dragoş Tudorache şi Alin Mituţa – precizează că urmează să înceapă dezbaterile pe documentele de funcţionare a partidului.

„Este o zi importantă pentru noi şi sperăm să fie una importantă pentru democraţia şi pluralismul politic din România. REPER este de azi oficial un partid politic care va milita pentru o Românie prosperă, europeană şi dreaptă pentru toţi cetăţenii ei. Un partid liberal, deschis, pro-european, un partid care va veni cu soluţii şi pentru cei expuşi sărăciei care nu pot face faţă creşterii preţurilor la alimente, la energie, la combustibil, la transport, dar şi cu un plan pentru antreprenori, pentru cei care creează sau dezvoltă o afacere în România.

Un partid pentru care egalitatea de gen şi de şanse este o regulă. Un partid pentru care statul de drept nu este negociabil. Un partid care înţelege şi sprijină copiii şi tinerii, dar care gândeşte şi programe pentru ca seniorii să aibă o viaţă activă şi demnă”, au declarat copreşedinţii REPER, europarlamentarii Ramona Strugariu şi Dragoş Pîslaru, potrivit unui comunicat.

Conform acestora, REPER este, totodată, „un partid care se concentrează pe soluţii concrete pentru educaţie, sănătate şi mediu, pe o administraţie mai eficientă şi responsabilă”, precum şi „un partid pentru cei de acasă, dar şi pentru românii care au fost nevoiţi să plece în afara ţării”, „un partid cu soluţii pe termen lung pentru agricultorii români”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS