4.5 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalPremierul Ciucă, mesaj de Anul Nou: „Am trecut prin provocări greu de imaginat“

Premierul Ciucă, mesaj de Anul Nou: „Am trecut prin provocări greu de imaginat“

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, sâmbătă, într-un mesaj transmis cu ocazia Anului Nou, că românii şi-au dovedit solidaritatea în anul care se încheie, au trecut prin provocări „greu de imaginat” şi au reuşit să facă mai mult decât să reziste, relatează Agerpres.

„Vremurile grele îi aduc pe oameni mai aproape. Iar anul care se încheie ne-a dat multe motive să ne dovedim solidaritatea. Împreună am trecut prin provocări greu de imaginat. Ca popor încercat de istorie, de data aceasta, am reuşit, fiind uniţi, să facem mai mult decât să rezistăm. Astăzi, puterea mobilizării noastre este recunoscută şi apreciată în întreaga lume. Pentru că românii au devenit un exemplu, iar calităţile lor au trecut dincolo de graniţe”, a arătat prim-ministrul.

„Am traversat, împreună, unul dintre cei mai grei ani din ultima vreme“

Acesta a amintit de criza prin care trece România, cu un război la graniţă, secetă, preţuri mai la energie şi inflaţie.

„Am traversat, împreună, unul dintre cei mai grei ani din ultima vreme. Anul care ne-a pus gospodăriile şi economia sub povara unei crize dificile. Ne-a adus pentru prima oară după multă vreme războiul aproape de graniţele noastre. Secetă, preţuri mari la energie şi gaze, dar şi inflaţie.
Împreună, am reuşit să salvăm economia, care a generat una dintre cele mai mari creşteri la nivel european. Am investit masiv, susţinând mediul de afaceri şi atrăgând miliardele de euro din fondurile europene, bani necesari dezvoltării noastre. I-am protejat pe cei mai expuşi riscurilor economice şi sociale, confruntaţi cu creşteri dureroase de preţuri la utilităţi, alimente, carburanţi”, a adăugat Ciucă.

Guvernul va continua să protejeze interesele cetăţenilor

Premierul a subliniat că Guvernul va continua să protejeze interesele cetăţenilor, să sprijine economia şi să aibă grijă de cei vulnerabili.

„Vom consolida poziţia noastră alături de partenerii europeni şi aliaţii din NATO, consolidând parteneriatul strategic cu Statele Unite. Investiţiile în educaţie, sănătate, transporturi, digitalizare şi mediu vor transforma România, apropiindu-ne şi mai mult de modelul de dezvoltare occidental”, a precizat Nicolae Ciucă.

El a menţionat că a avut, ca prim-ministru, „două linii de efort major”: să conducă Guvernul de coaliţie pentru a gestiona crizele şi să intensifice proiectele prin care ţara să îşi dezvolte economia.

„Asigurând acest echilibru, vom putea oferi tinerilor noştri un model de dezvoltare rezilient şi performant”, a conchis Ciucă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS