7.3 C
Craiova
miercuri, 18 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalDacian Cioloș se recunoaște învins

Dacian Cioloș se recunoaște învins

Scorul naţional la alegerile de duminică este un eşec pentru partidul REPER, dar şi pentru toată mişcarea de modernizare a României, a afirmat liderul formațiunii politice, Dacian Cioloş.

„În primul rând vreau să vă mulțumesc tuturor celor care ați votat echipa REPER, la locale și europarlamentare. Fiecare vot și mesaj primit în aceste săptămâni contează mult pentru mine, pentru că a fost unul pentru seriozitate după o campanie făcută fără populism.

Mulțumesc întregii echipe REPER, membrilor din toată țara, voluntarilor care și-au luat din timp și au depus mari eforturi să ne ajute, dar și donatorilor. A fost o campanie grea. Nu am avut și nu avem banii partidelor mari, nu am avut rețelele lor și nici nu am recurs la metode ilegale, cum am văzut în multe cazuri.

Cele peste 300.000 de voturi primite la europarlamentare nu sunt puține în condiții normale, însă comasarea a crescut prezența și, fără să avem încă cifre oficiale finale, realitatea ne arată că nu am trecut pragul electoral“, a spus Cioloș.

Cioloș își ia timp de reflecție

Dacian Cioloș recunoaște că scorul național este un eșec pentru REPER, dar și pentru toată mișcarea de modernizare a României. „Este un mesaj și un duș rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea.

Sunt multe decizii din trecut care ne-au adus aici, orgolii, semnale prost înțelese. De aceea, cred că după ce avem rezultatele finale, trebuie să judecăm şi să acționăm pe baza lecțiilor învățate şi a mesajului transmis de alegători, iar cei care au energia și validarea oamenilor, să încerce rapid reconstrucția opoziției centrist-liberale, fără egouri și fantomele trecutului.

Sunt optimist că o reconstrucție are o bază solidă. Nicușor Dan a câștigat Bucureștiul, Dominic Fritz a fost reconfirmat la Timișoara. În foarte multe orașe, scorul cumulat al REPER, USR și al celor doi independenți trece de 25-30%. Este o bază solidă.

De aici se poate construi o alternativă la PSD-PNL și la extremism și cred că încă este timp pentru un rezultat bun la parlamentare și prezidențiale, dacă se începe rapid această reconstrucție.

Eu îmi voi lua un timp de reflecție asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambițios. Dar îmi doresc ca toţi cei care au muncit și cei care s-au mobilizat în această campanie să nu-și piardă speranța. Au convins într-un timp foarte scurt mulți oameni și trebuie să continue să creadă în idealurile, valorile şi principiile pe care le susțin.

Citește și: (VIDEO) Parlamentul Canadei zguduit de acuzații de trădare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS