4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalCiolacu anunţă modificări privitoare la e-Factura, e-Transport şi e-TVA

Ciolacu anunţă modificări privitoare la e-Factura, e-Transport şi e-TVA

Premierul Marcel Ciolacu anunţă modificarea reglementărilor referitoare la aplicarea facilităţilor fiscale în cazul salariului minim şi îngheţarea punctului de amendă. De asemenea, anunţă modificări referitoare la e-Factura, e-Transport şi e-TVA, afirmând că digitalizarea sistemelor statului nu înseamnă mai multă birocraţie, ci trebuie să fie un ajutor pentru economie.

”Începem astăzi cu cel mai aşteptat punct de pe ordinea de zi, modificările privitoare la e-Factura, e-Transport şi e-TVA. Vreau să fiu cât se poate de clar: digitalizarea sistemelor statului nu înseamnă mai multă birocraţie şi mai multe probleme administrative pentru mediul de afaceri. Dimpotrivă, digitalizarea trebuie să fie un ajutor pentru economie.

Digitalizare înseamnă simplificare pentru firme şi combaterea evaziunii fiscale pentru stat. De aceea, domnule ministru Boloş, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizaţi. Înţeleg că v-aţi consultat până la urmă cu experţii contabili şi cu mediul de afaceri şi veniţi astăzi cu o serie de modificări care ţin cont de realitate. Vă rog, după şedinţa de Guvern, să explicaţi în detaliu cum aţi corectat acest act normativ”, a declarat Marcel Ciolacu, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit news.ro.

Modificare cu privire la aplicarea facilităţilor fiscale în cazul salariului minim

El a anunţat o altă modificare cu privire la aplicarea facilităţilor fiscale în cazul salariului minim. 

”Tot din partea Finanţelor vine o modificare a reglementărilor referitoare la aplicarea facilităţilor fiscale în cazul salariului minim. Contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizaţiei de hrană, acordate potrivit legii, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Astfel, protejăm puterea de cumpărare a tuturor angajaţilor încadraţi cu salariul minim pe economie”, a transmis Marcel Ciolacu.

Premierul a prezentat şi alte proiecte

Premierul a prezentat şi alte proiecte care vor fi discutate în cadrul şedinţei de Guvern. 

”Şi tot astăzi, vom îngheţa şi punctul de amendă, astfel încât acesta să nu crească odată cu salariul minim pe economie. Aducem clarificări importante legislaţiei pentru interzicerea păcănelelor în localităţile cu mai puţin de 15.000 de locuitori. Practic, închidem o portiţă folosită de cei care încercau să ocolească legislaţia din domeniul jocurilor de noroc. Tot astăzi, finalizăm procesul de reorganizare a tuturor ministerelor în termenul asumat”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Citeşte şi: Anul trecut, aproape patru milioane de români trăiau în sărăcie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS