5.6 C
Craiova
marți, 3 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNational(VIDEO) Ciolacu: Vom plafona prețul RCA pentru încă trei luni

(VIDEO) Ciolacu: Vom plafona prețul RCA pentru încă trei luni

-

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în deschiderea ședinței de Guvern că se va prelungi măsura plafonării polițelor RCA pentru încă 3 luni, până la sfârșitul anului 2024.
”Luăm azi o decizie importantă pentru milioane de proprietari de autoturisme. Prelungim plafonarea prețurilor la polițele RCA pentru încă 3 luni, până la sfârșitul anului 2024. Luăm această decizie la propunerea Autorității de Supraveghere Financiară. Preîntâmpinăm astfel apariția unor dezechilibre în piață și creșterea prețurilor la aceste polițe auto.”, a anunțat Marcel Ciolacu.

Guvernul va menține valoarea punctelor ”per capita” și pe serviciu

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat adoptarea unor măsuri punctuale, dar extrem de importante pentru fiecare domeniu în parte. Pentru medicii de familie, Guvernul va menține valoarea punctelor ”per capita” și pe serviciu.

”Aprobăm și o măsură foarte așteptată în domeniul sănătății, ce asigură continuitate în acordarea serviciilor medicale pentru pacienți. În cazul medicilor de familie, menținem și în ultimul trimestru din 2024 valoarea punctelor „per capita” și pe serviciu. Pentru cabinetele de medicină de specialitate din ambulatoriu, începând cu 1 octombrie, majorăm cu 11% valoarea punctului pe serviciu.”, a spus Marcel Ciolacu.

Se aprobă ajutoare pentru fermierii afectați de secetă

”Adoptăm de asemenea noi măsuri de sprijin pentru producătorii agricoli afectați de secetă și de efectele războiului din Ucraina. Le asigurăm sumele necesare pentru plata integrală a sprijinului financiar pentru cultivatorii de tomate, usturoi, cartof și pentru subvenționarea accizei pentru motorina utilizată în agricultură. Suplimentăm bugetul Ministerului Agriculturii cu aproape 900 de milioane de lei.”, a mai spus premierul.

Se iau măsuri pentru plata ajutoarelor de stat din cadrul Programelor IMM Plus

De asemenea, Guvernul a aprobat antreprenorilor plata la timp și fără sincope a ajutoarelor de stat din cadrul Programelor IMM Plus. Este vorba de compensarea creșterii accizei la motorina utilizată drept combustibil și ajutoarele acordate în contextul efectelor economice ale pandemiei. Pentru asta, alocăm în plus Ministerului Finanțelor peste 250 de milioane de lei.

Citește și: (VIDEO) Doi tineri, reținuți după ce au tâlhărit un craiovean

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Elena Lasconi s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu. Ce au...

Marcel Ciolacu a afirmat marţi seară, după întâlnirea cu...

ȘTIRI GdS