-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalDeputaţii au aprobat recalcularea pensiilor militare

Deputaţii au aprobat recalcularea pensiilor militare

Proiectul de modificare a legii pensiilor militare, prin care se prevede că aceste pensii vor fi indexate în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie, a fost adoptat marţi de Camera Deputaţilor. S-au înregistrat 213 voturi ‘pentru’, 31 ‘contra’ şi 19 abţineri.

Guvernul a criticat proiectul, spunând că ar putea fi neconstituțional și ar fi mult prea costisitor pentru buget, potrivit digi24.ro.

Președintele PNL Nicolae Ciucă, general în rezervă, urma să beneficieze de o creștere cu 20% a pensiei sale de 18.000 de lei, adică 4.000 de lei în plus, după un amendament depus luni de liberali. Însă acesta a fost retras marți dimineață.

Foștii angajați din penitenciare au fost incluși și ei la actualizarea pensiei militare

O altă modificare adusă proiectului este că foștii angajați din penitenciare au fost incluși și ei la actualizarea pensiei militare. Modificarea legii a fost promisă încă din vară, dar a fost blocată din cauza neînțelegerilor politice. PSD și PNL s-au întrecut care să vină primul cu legea, în timp ce Opoziția acuza că ar trebui rezolvate și pensiile românilor cu dizabilități.

Ulterior, PSD a acuzat PNL că vrea să-i mărească pensia specială de 18.000 de lei a președintelui de partid Nicolae Ciucă cu 20%, adică aproape 4.000 de lei. Liberalii au renunțat marți dimineață la amendament. Principalele modificări Senatori şi deputaţi PNL au depus o propunere legislativă care prevede că actualizarea cuantumului pensiilor militare de stat să fie raportată la media soldelor de funcţie/ salariilor de funcţie „îndeplinite în lunile consecutive de activitate care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii”.

Majorarea ar însemna cheltuieli anuale de aproximativ 900 de milioane euro

Iniţiatorii invocă faptul că numeroasele completării aduse legii încalcă mai multe principii, printre care cele ale unicităţii, imprescribilităţii, egalităţii, autonomiei, incesibilidărţii – prin care dreptul la pensie nu poate fi cedat total sau parţial, al recunoştinţei faţă de loialitiatea, sacrificiile şi privaţiunile suferit de militari şi poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi de familiiile acestora, pe timpul carierei.

De asemenea, inițiatorii invocă şi numeroasele dosare aflate pe rolul instanţelor cu privire la tratamentul discriminatoriu aplicat militarilor pensionari. În documentul aprobat în ultima ședință, Executivul scrie că această majorare ar însemna cheltuieli anuale de aproximativ 900 de milioane euro.

Citește şi: Un român a murit după ce a intrat cu maşina în peretele unei capele din Italia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS